Partida din semifinale a durat 3 ore şi 26 de minute şi a consemnat a cincea victorie din totalul celor 11 meciuri directe cu sportivul din Cehia.

Echilibrul a dominat începutul confruntării de joi de pe arena Rod Laver. Primul jucător care a câştigat pe serviciul advers a fost Berdych, care a servit la 5-3 pentru adjudecarea primului set. Murray a revenit imediat şi a egalat situaţia (5-4 şi apoi 5-5), iar actul inaugural s-a decis în tiebreak. 

După aproape o oră de joc învingător a fost cehul, cu 8-6, însă din acel moment, fostul câştigător de la Wimbledon a fost cel care a dictat scenariul după care a continuat partida. 

Murray nu şi-a mai pierdut serviciul nici măcar o dată, iar setul 2 a reprezentat o adevărată demonstraţie de tenis. Scoţianul s-a impus cu 6-0!

Seturile 3 (6-3) şi 4 (7-5) s-au încheiat după o luptă mai strânsă, însă de fiecare dată britanicul a reuşit câte un break, care a înclinat balanţa în favoarea sa.