Agenţia de achiziţie a Ministerului japonez al Apărării a prezentat avionul de vânătoare X-2, care nu poate fi detectat de către radare. El a fost construit în ţară, pe aeroportul Komaki, în apropiere de Nagoya (centru).

Primul zbor al avionului este prevăzut pentru jumătatea lunii februarie, înainte ca el să fie livrat Ministerului Apărării, la sfârşitul lui martie 2017, a precizat agenţia de achiziţie.

Avionul X-2, pus la punct de către Mitsubishi Heavy Industries, are o lungime de 14,2 metri şi o lăţime de 9,1 metri. El îi succede avionului de vânătoare F-2, dezvoltat în parteneriat cu Statele Unite ale Americii (SUA).

Japonia ar fi cheltuit circa 332 milioane de dolari (304 milioane de euro) pentru a dezvolta avionul.

Primul avion de linie fabricat în Japonia, tot de către Mitsubishi Heavy Industries, a întreprins primul său zbor-test inaugural în noiembrie, un eveniment într-o ţară unde această industrie fusese interzisă după cel de-al doilea război mondial.