Preşedintele Timofti este complice la lovitura de stat prin faptul că a primit jurământul de la gruparea oligarhică, în grabă, la miezul nopţii, nu ca oamenii normali, în orele de muncă.

Instaurarea unei guvernări ilegale va amplifica mânia socială şi va provoca cele mai neadecvate comportamente populare. La Forumul Civic au fost propuse diferite căi de consolidare a societăţii civile, indiferent de coloratura politică, cum ar fi proteste continue, unificarea forţelor politice extraparlamentare, amplificarea influenţei formaţiunilor parlamentare din opoziţie şi altele.

Analizând cu atenţie situaţia din ţară, am scos în evidenţă şi alte forme foarte eficiente de punere la respect a guvernării ilegale şi începere a scoaterii statului de sub jugul captivităţii. Acestea sunt foarte dure, însă necesare pentru a dezinfecta societatea de virusul captivităţii. Printre acestea s-ar număra:

Nesupunerea civică totală a populaţiei.
Forţarea partenerilor de dezvoltare pentru a nu susţine gruparea oligarhică de la guvernare.
Mecanisme social-economice.

Mecanismele social-economice se cer utilizate atunci, când sunt epuizate celelalte, nu mai există altele sau situaţia se înrăutăţeşte de la o oră la alta. În cazul Republicii Moldova, pentru a pune capăt dezmăţului oligarhic, pot fi utilizate următoarele mecanisme.

Mecanismele de natură fiscală presupun neplata impozitelor şi tuturor taxelor la bugetul de stat în diferite perioade, în funcţie de reacţia guvernării oligarhice a statului captiv. Este cel mai efectiv mecanism, deoarece include în sine două mari surse de acumulare a veniturilor la bugetul de stat, cum sunt impozitul pe venitul persoanelor fizice şi toate impozitele şi taxele plătite de agenţii economici, unde TVA este principalul. Neachitarea numai pe o perioadă de 3 zile a acestor plăţi obligatorii, paralizează sistemul de funcţionare a tuturor instituţiilor statului, cum ar fi sistemul de educaţie, sistemul de menţinere a ordinii publice, sistemul de securitate şi apărare, toate structurile ce asigură funcţionalitatea statului (ministerele, agenţiile, aparatul parlamentului, serviciul vamal, fiscal, etc.)
Mecanismele financiare includ neplata contribuţiilor obligatorii sociale de stat şi a contribuţiilor pentru asigurarea obligatorie în medicină. Experienţa relevă că neplata acestor contribuţii numai pe perioada a trei zile, paralizează sistemul de asigurare cu pensii şi a activităţii instituţiilor din domeniul ocrotirii sănătăţii. Neplata pe parcursul a 15 zile provoacă haos şi creştere de preţuri ale serviciilor sociale de cel puţin 35%.
Mecanisme de ordin economic, care paralizează economia reală, industria, comerţul şi toate celelalte domenii care produc valoare adăugată. Aceste mecanisme pot include greva totală a tuturor salariaţilor din sfera de producţie şi bugetară, renunţarea mediului de afaceri de a produce bunuri şi servicii pe o anumită perioadă.
Mecanisme sociale care paralizează toată infrastructura comunală şi cea de asigurare cu apă şi resurse energetice. Cetăţenii pot folosi acest instrument pentru punerea la respect a guvernanţilor. Neplata cel puţin a o treime din numărul populaţiei, numai pe o perioadă de o lună, a serviciilor comunale, a serviciilor de asigurare cu apă şi canalizaţie, a agentului termic, a gazului natural şi a energiei electrice, practic duce la falimentarea tuturor agenţiilor care au sarcina asigurarea cu aceste utilităţi.

Mecanisme de ordin monetar care include schimbul de valută străină şi circulaţia monetară. Este de ajuns numai 5 zile ca cetăţenii şi agenţii economici să renunţe la cumpărarea şi vânzarea de valută străină pentru ca activitatea Băncii Naţionale să fie paralizată şi blocată, iar retragerea concomitentă numai a o pătrime din valoarea economiilor păstrate în băncile comerciale ar distruge sistemul bancar şi monetar al Republicii Moldova.

Toate aceste mecanisme pot veni în ajutorul protestelor de masă pentru a elibera statul din starea de captivitate.

Gheorghe Costandachi