Potrivit fostului ministru al Finanţelor, „sunt aranjamente politice”, astfel încât viitorul guvernator al BNM să fie loial „grupului de interese care este reprezentat prin PD”.

„Nu exclud că viitorul guvernator ar putea fi preşedintele Parlamentului. Sunt aranjamente politice. Cred că e vorba de continuitatea confortului pentru un anumit grup de interese, care au tangenţe cu politica şi business-ul, iar candidatul trebuie să fie loial acestui grup, care dirijează viaţa politică, socială şi economică a Republicii Moldova”, a declarat Negruţă în cadrul unei emisiuni de la Unimedia.

Întrebat despre ce grup de interese este vorba, Negruţa a spune că vorbeşte despre „grupul de interese care este reprezentat prin PD”.

Amintim că liderul PD Marian Lupu a declarat anterior că Andrian Candu va părăsi funcţia de preşedinte al Parlamentului.