Văd o mare iritare în anumite zone nu numai politice, cât jurnalistice și ale Facebook pentru faptul că moldovenii au ieșit masiv în stradă împotriva guvernului Filip, trecând peste bariere ideologice și criterii geopolitice.
Cum adică să protestezi alături de Dodon și Usatii împotriva „pro-europenilor”? Cum adică să vrei anticipate când pro-rușii stau bine în sondaje? Așa ceva!!!!
Din lumea noastră comodă, în care salariul mediu este cam dublul unui salariu bun de la Chișinău, uimirile noastre sofisticate nu pot înțelege realitatea unei țări flămânde în cel mai propriu sens al cuvântului, așa cum România nu a fost poate nici pe vremea lui Ceasescu, și disperate.
Cei care am mai fost pe acolo am călcat doar în Chișinău. Și acum îmi amintesc aterizarea parcă într-o lume din alt secol pe care am resimțit-o după ce am părăsit aeroportul din capitala Moldovei. O lume întunecată și săracă, tristă și încărcată.
Dar acesta este spațiul lor de opulență. Când ieși din Chișinău, în orașele și satele prăpădite din restul țării, noțiunile de sărăcie, mizerie, foame, lipsă de șanse depășesc dimensiunile pe care mintea noastră de occidentali, în comparație cu ei, nu le pot concepe pur și simplu.
Acolo, în profunzimile unei țări îngrozitor de paupere, criteriile geopolitice nu au nicio valoare. Nu faci geopolitică atunci când ești mort de foame. Pentru ei singurul deziderat e să aibă ce să pune mâine pe masă, restul sunt filosofii sterpe. Au înțeles în număr mai mare și mai repede decât noi că între farfuria lor, între viitorul copiilor și corupție este o legătură directă. De asta protestează împotriva corupției. Asta e dușmanul care îi distruge și, din păcate, el nu mai are ideologie.
Și ei mai știu că acest guvern, pe care noi încercăm să li-l îndesăm pe gât ca pro-european, ca ultimă șansă, îi aparține lui Plahotniuc, european cum sunt eu popă catolic, despre care ei știu bine ceea ce noi minimalizăm, că este esența corupției în țara lor, despre care ei știu ceea ce noi preferăm să ignorăm, că își bazează puterea pe toate formele de crimă organziată cu putință, pe teroare și șantaj.
Albul și negrul lor sunt altele decât ale noastre pentru ei. Deoarece ei, spre deosebire de noi, sunt într-o situație limită.
„A pretinde în acest moment Platformei Demnitate și Adevăr să se delimiteze de Dodon și Usatîi pentru că ei vor să întoarcă Moldova spre Rusia, este o nouă încercare de manipulare. (…) Cei care ne dau astfel de sfaturi ar fi trebuit să fi protestat în față Parchetului General al României cerând anchetarea lui Plahotniuc pentru dublă identitate sau pe lângă instituțiile internaționale capabile să investigheze furturile și spălările de zeci de miliarde de dolari din și prin Republica Moldova.
Până se vor lega cu lanțuri de gardurile acelor instituții în semn de protest față de protejarea oligarhului penal Plahtoniuc de către instituțiile din România, le recomand să se abțină de a mai fragmenta societatea moldovenească în pro și anti europeană.
Deocamdată noi suntem pentru reforma Justiției, suntem pentru anti-corupție, pentru scoaterea instituțiilor statului de sub controlul unui singur om, suntem pentru reînnoirea clasei politice, suntem pentru ample reforme structurale așa cum sunt ele prevăzute în Acordul de Asociere între Moldova și UE din 2014.”, scrie liderul Platformei Civice Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, pe pagina lui de Facebook.
Cam asta ar trebui să înțelegem înainte de a ne uita cu suspiciune la protestul lor disperat, protestul foamei și al disperării care sfidează geopolitica. Pentru ei nu există rău mai mare decât corupția pe care o întruchipează Plahotniuc. E simplist? Da, cu burta plină poate părea simplist. Eu spun că e dramatic.
Da, asocierea Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase cu Igor Dodon este un paradox care dă măsură unui epic eșec istoric. Nu doar al Moldovei, ci și al României, aceea care a cultivat și cocoloșit geopolitic liderii care au devalizat sau sub ochii cărora a fost devalizată această țară.
Și dacă nu putem înțelege cine sunt și ce-i doare de fapt pe moldoveni, măcar să nu ne mai mirăm de ce sunt refractari la unire. Să nu ne mirăm, după cum spune jurnalistul Vitalie Sprânceana, că „România devine, în ochii lor, o țară printre altele”.
De ce ar fi altfel?
Ani de zile i-am bombardat cu poduri de flori și discursuri sforăitoare. Dar prezența economică românească acolo a fost cu totul nesemnificativă. Frate, frate, dar brânza e pe bani, nu? A cui e vina că tot Rusia a avut ani de zile cea mai puternică prezență economică acolo? Cine ne-a oprit? Am făcut ședințe de guvern comune, „comitete și comiții”, care dacă s-au întrunit o dată fără niciun efect e mult deja.
Le-am livrat discursuri unioniste leșinat de romantice, vânzându-le un ideal nerealizabil, cel puțin nu pe termen scurt. Vorba fostului consilier prezidențial Iulian Fota, una dintre cele mai lucide voci ale acestor zile: „și cum vreți să faceți unirea, un mod concret?” Și liniște se făcu, după această întrebare.
Pentru că nu se poate practic. Da, Republica Moldova este poate o realitate nefericită, dar există. Și de la acest fapt incontestabil în realitatea incotestabilă din jur trebuie să plecăm. Și de la faptul că majoritatea nu vrea unirea.
Cum să vrea când ne uităm la ei de sus, de la înălțimea geopoliticii noastre înțelepte, și le dăm toate dovezile cu putință că nu-i înțelegem, că suntem pe altă lume în raport cu ei? În condițiile acestea, de ce ar avea încredere că în ipoteza unirii, dacă s-ar produce totuși miraculos, nu ar fi tratați că în ultimii 20 de ani, cu cinism și dispreț, într-o totală lipsă de empatie?
Vrem să ne iubească frățește? Vrem să dorească unire? Până când nu se vor simți înțeleși cu adevărat, nu o vor vrea. Dimpotrivă, se vor îndepărta tot mai mult de noi. Eu, una, îi înțeleg.