Sturza: Să fim duminică în PMAN, alături de cei care ne reprezintă – Platforma DA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul premier Ion Sturza a lansat și el un mesaj la mobilizare, îndemnând cetățenii să protesteze în continuare, într-un mod pașnic.

Sturza susține într-o postare Facebook că a „epuizat argumentele să îi conving pe cei care au capturat Moldova să o întoarcă poporului”.

„Programe de guvernare, echipe profesioniste, integre, analize pertinente, nimic! Doar ‘alianțe’ în miez de noapte, încropite prin șantaj și corupere, guverne formate tot în miez de noapte, declarații nocturne. Ei sunt ‘maeștrii’ întunericului…”, a menționat Ion Sturza.

În aceste condiții, în opinia fostului premier doar protestele mai pot schimba ceva.

„Cum poți să guvernezi, fiind detestat de propriul popor, cum poți să te impui, fiind ilegitim?! Noi trebuie să-i scoatem la lumină! Prin protest, pașnic, dar protest! Să fim mâine în PMAN, alături de cei care ne reprezintă cel mai bine, Platforma Civică DA!”, a subliniat sursa citată.

El critică și atitudinea Occidentului, care susținând actuala guvernare riscă să fie văzut ca susținător al actualei puteri.

„Nu mai am argumente nici pentru cei cărora le place să-i numim ‘parteneri de dezvoltar’. Se pare ca sunt un ‘geostrateg’ inconștient, la fel ca milioanele de moldoveni care doresc un lucru simplu – demnitate.
Atenție, dragi parteneri! Încă un pas și vă transformați în complici ai unui regim detestat de o țară întreagă. Doamne ferește de ceva mai grav, cine va răspunde de ștampila de bonitate?”, a mai spus Ion Sturza.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...