(FOTO) Vila secretă a ministrului de Interne, Alexandru Jizdan

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

RISE Moldova prezintă vila de lux în care locuiește ministrul de Interne, Alexandru Jizdan. Imobilul cu două niveluri și mansardă, aflat într-o zonă selectă din Chișinău, este înregistrat pe socrii ministrului care își duc traiul într-o casă modestă din satul Geamăna, Anenii Noi.

„Nu sunt și nu am fost implicat în obținerea unor avantaje (ne)patrimoniale nejustificate și nu am încălcat Legea cu privire la conflictul de interese”, își asumă Alexandru Jizdan prin semnarea declarației de integritate în momentul în care a preluat funcția de ministru al Afacerilor Interne.

Cu toate acestea, controversatul colonel de poliție locuiește de cinci ani într-o vilă impunătoare din or. Codru pe care nu a indicat-o în declarațiile de avere.

În această dimineață, reporterii RISE au surprins-o pe Nelea Jizdan, soția ministrului, în timp ce ieșea cu mașina din curte. Am întrebat-o dacă soțul ei este acasă. „A plecat la serviciu”, ne-a răspuns doamna Jizdan.r

Oficial, locuința nu este a soților Jizdan, deși pe rețelele de socializare, Nelea Jizdan, a postat poze cu vila de lux. Potrivit actelor cadastrale, atât imobilul cât și terenul sunt înregistrate pe socrii ministrului, Maria și Petru Croitoru.

În realitate, socrii locuiesc într-o casă „obișnuită de la marginea satului”, după cum o descriu locuitorii din Geamăna. Petru Croitoru se ocupă de gospodărie, iar Maria Croitoru este asistentă medicală. Întrebată de reporterul RISE din ce bani și-a cumpărat casa din or. Codru și de ce nu locuiesc acolo, soacra lui Alexandru Jizdan a răspuns scurt: „Nu vă pot ajuta cu nimic”.y

Potrivit declaraţiei de avere, Alexandru Jizdan este unul dintre cei mai săraci membri ai Guvernului Filip. Timp de peste 20 de ani, Jizdan a fost angajatul Ministerului de Interene. Potrivit ultimei declarații pe venit, depuse în octombrie 2015, Jizdan a avut în 2014 un venit de peste 270 mii de lei. Familia sa mai deține un apartament de 74 de metri pătrați.

Menționăm că RISE Moldova a publicat un set de înregistrări audio în care politicianul pro-rus Renato Usatîi descrie în detalii relația sa pe bani cu ministrul de Interne Alexandru Jizdan.

RISE l-a contactat pe Jizdan de mai multe ori, însă nu a răspuns la apeluri.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...