Din documentele, publicate de Năstase, reiese că Pavel Filip a comis mai multe ilegalităţi în perioada în care a fost director al companiei Tutun CTC.

Printre acestea, liderul Platformei DA  enumeră prejudicierea sistematică a bugetului de stat, contracte neonorate, cheltuieli nemotivate, manipularea tranzacţiilor cu agenţi din străinătate prin diferenţe de curs valutar, tranzacţii dubioase între Tutun CTC şi SA Bucuria, încălcarea drepturilor angajaţilor.

Năstase a prezentat unele documente emise de Ministerul Agriculturii şi Procuratura Generală, din care reiese că Filip a comis „abuzuri şi încălcări” în perioada în care a condus compania.

De asemenea, liderul Platformei DA a publicat şi rezultatele unui control de audit al rapoartelor financiare din perioada ianuarie-august 2009, din care iarăşi reies mai multe nereguli comise.