Propunerile lui Chirtoacă după explozia din „La Soacra”: Interzicerea alimentării buteliilor de gaz

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Stațiile PECO nu ar trebui să mai permită cetățenilor să-și alimenteze buteliile de gaz, iar autoritățile ar trebui să reglementeze această procedură, susține primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă.

Primarul a convocat, duminică, o ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău, în urma incidentului din localul „La Soacra”, unde o butelie de gaz a explodat, provocând rănirea a 17 persoane.

Potrivit primarului, în localul din Piața Centrală s-a înregistrat un „caz flagrant de încălcare a legii, comis de un agent economic, care trebuie tras la răspundere pentru acțiunile sale”.

În cadrul acestei ședințe, autoritățile locale au adoptat un plan în 6 puncte:

1. Acordarea ajutorului financiar victimelor deflagrației, inclusiv pentru transferul acestora la tratament în alte state;

2. Intensificarea controalelor în acest tip de localuri, în special în locurile aglomerate, cum ar fi piețele, gările și autogările;

3. Retragerea autorizării de funcționare pentru cei care au comis încălcări cu rea credință, iar acolo unde s-au înregistrat abateri să fie suspendată licența;

4. Solicitarea de obținere a avizului din partea pompierilor pentru agenții care se află la prima activitate;

5. Solicitarea către autoritățile centrale cu privire la elaborarea cadrului legal privind utilizarea buteliilor de gaz pentru consum casnic;

6. Verificarea spațiului locativ unde sunt amplasate butelii de gaz și rezolvarea acestor probleme.

Totodată, Chirtoacă a propus ca stațiile de alimentare cu gaze să aibă interdicția de a mai alimenta buteliile de gaz ale cetățenilor, pentru uz casnic. Mai mult, primarul a propus chiar un program de instruire a cetățenilor în vederea utilizării buteliilor de gaz.

17 persoane au fost rănite în urma exploziei din localul „La Soacra”. Trei persoane, cu arsuri grave, au fost transferate în România pentru tratament.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...