„Acest drog i-a permis lui Putin să distragă atenţia publică de la înrăutăţirea situaţiei social-economice din ţară. Este clar că regimul lui Putin a intrat în agonie. Această agonie poate însă să se prelungească şi să fie una sângeroasă”, a declarat Kasparov la Kiev, acolo unde şi-a lansat ultima sa carte.

Fostul campion mondial la şah l-a comparat pe liderul de la Kremlin cu fostul dictator român Nicolae Ceauşescu, care, la fel ca Putin, se bucura de un rating uriaş până la revoluţia care s-a soldat cu împuşcarea acestuia, scrie independent.md.

„Adevărata faţă a regimului lui Putin începe să fie recunoscută, în ciuda fondurilor uriaşe cheltuite pentru propaganda Kremlinului atât în Rusia cât şi în străinătate”, a mai spus Kasparov.

Acesta a părăsit acum doi ani Federaţia Rusă, după ce a devenit incomod regimului Putin, în urma organizării mai multor proteste de amploare la Moscova. El spune că ar putea oricând să se întoarcă în Rusia, însă nu crede că ar mai ieşit vreodată din această ţară.