Potrivit unor surse judiciare, George Scutaru ar fi fost citat să dea declaraţii într-un dosar în care este vizat preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, scrie presa de la Bucureşti.

George Scutaru, fost lider al deputaţilor PNL, a fost jurnalist până în 1998, când a devenit consilier al preşedintelui ApR, Teodor Meleşcanu, formaţiune politică la care şi-a depus şi adeziunea. În 2001, Scutaru devine membru al PNL, în urma fuziunii cu ApR, şi obţine în 2002 funcţia de preşedinte al Biroului Politic Teritorial PNL Buzău. Din 2010 şi până anul acesta a condus organizaţia judeţeană a PNL Buzău. Scutaru a deţinut trei mandate consecutive de deputat şi s-a specializat în probleme de securitate, după ce a absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea Bucureşti.

În decembrie 2014, George Scutaru a fost numit de Klaus Iohannis în funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională, iar pe 6 martie preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională a lui George Scutaru, şeful statului spunând că acesta a demisionat din motive personale, transmite Mediafax.

În comunicat emis de DNA se spune că a fost dispusă „punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de George Scutaru, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la luare de mită şi spălarea banilor”.

În ordonanţa procurorilor sunt indicate datele şi indiciile din care rezultă suspiciunea:

  • În cursul anului 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală – denunţător în prezenta cauză - a pretins şi primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion de euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
  • Din banii primiţi, conform unei înţelegeri anterioare, persoana denunţătoare i-a dat lui Scutaru George-Adrian suma de 170.000 de euro, provenienţa şi modul în care s-au obţinut banii fiind cunoscute exact de Scutaru George-Adrian.
  • Suma de 170.000 de euro, primită în numerar de Scutaru George-Adrian de la denunţător, a fost disimulată prin încheierea de contracte de publicitate, fiind folosită în campania electorală din anul 2008.