Născut în 13 august 1983, în satul Copăceni Sângerei. În 2002 a absolvit Școala Profesională Polivalentă N1 cu diploma de tehnician-tehnolog în confecții. Din același an lucrează la o fabrică de confecții din capitală. Din 2013 este membră a asociației Hyde Park, unde și-a început activitatea civică. E reporter/editor Curaj.TV și mai nou membră a Platformei pentru Egalitate de Gen.
Luni
Săptămâna începe ca deobicei, același orar în fiecare dimineață. Mă trezesc la ora 6:00, mă pregătesc să merg la muncă. Mă uit pe geam, e întuneric și încetișor să nu trezesc colega de cameră mă îmbrac, îmi dau buzele cu ruj, părul strîns într-o cosiță împletită și ies repejor. Micul dejun nu reușesc să il iau acasă, așa că îmi beau ceaiul la muncă, înainte de a porni mașina de cusut. Urmează 8 ore de muncă cu program obișuit iar printre cusutul hainelor, cu colegele mai discutăm ultimile noutăți de prin țară, ne dăm cu părerea despre situația politică cu care ne confruntăm și apoi revenim iarăși la ale noastre. Aud poveștile lor de viață, de zi cu zi, și mă întorc acasă plină de gânduri.
Seara pregătesc ultimile cutii și sacoșe pentru donații, mă așteaptă o săptămână obositoare și plină de evenimente.
Marți
Pe la amiază primesc un mesaj pe facebook de la prietena mea din Londra, revine acasă în vacanța de Crăciun și îmi reamintește să nu uit să o întîlnesc la aeroport. Ziua de muncă trece mai greu, iar eu sunt cu gândul la întîlnirea noastră. Într-un microbuz plin cu oameni abia respiram mă îndreptam spre aeroport. Doar chipuri obosite și parcă toată lumea era supărată unul pe celălalt. Urcă la o stație un nene cu un miros înțepător de tutun după el. Îmi veni în gând noua lege antitutun care o așteptam cu nerăbdare să între în vigoare, poate așa cumva ai noștri se vor respecta între ei. Prea puțin probabil să ne civilizăm atât de rapid, să ne respectăm și să nu ne mai vorbim urât. Încă mai sper că nu e totul pierdut.
Ajung cu jumătate de oră mai devreme și aici parcă ceasul se opri. Mă uit în jur la zecile de oameni care ca și mine așteptau pe cineva drag acasă. Emoțiile întîlnirilor sunt de nedescris. Doi bătrânei chiar lângă mine s-au reîntilnit probabil după o lungă perioadă de timp și nu se mai dezlipeau din îmbrățișări. M-am emoționat și mi-au dat lacrimile.
Nu am zburat niciodată cu avionul, iar asta e unul din visele mele, să privesc lumea de sus….
Cu aceste gânduri mi-am revăzut prietena. A urmat ore de discuții amintiri la un ceai în oraș….
Miercuri
Din nou același program de trezire matinal. Îndreptîndu-mă spre stația de troleibuz să ajung la muncă, de printre blocuri de nicăieri apare un cățel care se îndreaptă lătrînd spre mine. M-am speriat și am început ușor a tremura. În jurul meu nici zare de om, așa că m-am făcut că nu îl observ și grăbind pașii îmi doream cât mai repede să ajung la stradela cu lumină. Am fost urmărită preț de cîteva minute de cățel care pînă la urmă m-a lăsat în pace să îmi continui drumul. Pentru că nu e prima dată faza cu maidanezii care se plimbă nestingherit pe străzi și mă înconjoară speriindu-mă de lătratul lor, în primele secunde îmi amintesc de primarul Chirtoacă și toată gașca de consilieri care niciodată nu au mai dus la capăt rezolvarea problemei cu cățeii fără stăpân.
Joi
Am de dus o cutie cu vitamine și o cutie cu alte donații lui Ionuț, un băiat cu dizabilități. Mă programasem câteva zile mai înainte să îl transmit, dar nu am mai reușit L-am cunoscut întîmplător pe facebook iar împreună cu mai multe persoane care au aflat despre cazul lui am hotărât să îl bucurăm cu ceva de sărbători. Iar emoții, iar noduri în gât și iar dezamăgire despre cum statul are grijă de cetățenii lui. Cu o pensie de invaliditate mizeră de vreo 400lei mama încearcă să îl îngrijeaască pe băiat.
Spre seară aveam o invitație la radio, dar am ajuns prea devreme în centrul orașului, de asta am hotărât să fac o plimbare și să văd bradul împodobit. Chiar dacă pare mai sărăcuță anul acesta atmosfera de sărbătoare, mă bucur că nu a fost sacrificat un nou brad pentru decorare, dar a fost înpodobit unul ce crește frumos lângă Arcul de Triumf și de mult timp avea nevoie de atenție.
M-a sunat și tata să îmi aducă o veste care o așteptam mai bine de un an, am primit scrisoarea pentru cetățenia română. Într-o secundă mi s-au amestecat toate gândurile care le aveam și uitasem unde m-am pornit.
Vineri
Dimineața a început la fel de banal, spre serviciu același cățel s-a luat de mine și lătra, în troleibuz cam aceiași oameni îi văd zi de zi, iar munca nu mi-am început-o până nu mi-am băut ceaiul, de data asta ceai verde cu lămâie și mentă.
Peste zi atmosfera liniștită a fost zguduită de o mică ceartă între fete. Bîrfe, dezamăgiri, reproșuri….S-au calmat spiritele la fel de repede cum au și început și înțeleg cît e de greu să activezi într-un colectiv mare. Suntem atît de diferiți și totuși la fel.
Spre seară îmi amintesc că nu am verificat de aproape o sătămână mailurile, nu am mai postat nimic pe paginile care le administrez, pe Curaj.TV, pe blog. Încep să verific și văd că sunt în așteptare cîteva mesaje venite. Răspund. Mai răsfoiesc ultimile știri pe internet. Ascult muzică la volum încet.
L-am sunat pe tata să văd ce mai face și l-am rugat să îmi pregătească un loc pe perete acasă unde să îmi pun diploma.
