Este Sturza un candidat fără şanse?

Să gândim puţin altfel. Este Sturza atât de nătâng să se bage în această râşniţă, ştiind că va fi zoit cu toate mizeriile posibile? Nu! Ştia foarte bine la ce să se aştepte. Este Sturza omul care face lucruri la plesneală? Din câte ştiu eu – nu. Din contra. Faptul că Sturza nu va fi votat de Parlament premier din primul tur este evident şi pentru adolescenţii de clasa 12-a. Întrebarea este ce urmează după asta. Vreau să cred că premierul desemnat s-a gândit la asta. Este gata imperiul să demită preşedintele în semn de pedeapsă pentru nesupunere, este gata să-i hăituiască familia, să se arunce în alegeri anticipate mânat de frustrări şi orgolii, să ducă această ţara înglodată în criză până la un nivel de măcel total? Dacă răspunsul e afirmativ, istoria ne învaţă că pentru asta se plăteşte. Scump.

Are sens tot ce se întâmplă?

Da. Toate au un sens. Articolele bloggerilor şi mass-media de ogradă au şi ele un sens, dar nu înseamnă nimic. Cărţile sunt pe masă, se joacă cu nervii întinşi, cu aşi în mânecă, matematic, dar şi cu puţină imaginaţie. Reacţiile virulente ale imperiului sunt semne că e în faza de dinaintea agoniei. Noi nu vom fi doar spectatori, dar şi participanţi. Asta e important de menţionat: Rezultatul depinde şi de noi. Important este ca noi înşine să credem.

P.S. În Star Wars binele învinge răul. Sper să fie la fel şi în cazul nostru, indiferent cine va câştiga. Nu e prioritar ca învingătorii să fie actori din peisajul de mai sus, prioritar e să fie bine, să ne putem da o şansă nouă, fiecăruia, acasă.

Dumitru Ciorici