„Vedem cât de eficient piloţii şi agenţii noştri de informaţii îşi coordonează eforturile cu Forţele terestre, cu Forţele navale, folosind cele mai moderne tipuri de armament”, a declarat Vladimir Putin, sâmbătă, referindu-se la operaţiunile ruse în Siria, într-un discurs rostit cu ocazia Zilei serviciilor de securitate.

„Vreau să subliniez că acestea nu sunt nici pe departe capacităţile noastre. Avem capabilităţi suplimentare. Şi le vom folosi dacă va fi nevoie”, a subliniat liderul rus.

Rusia a lansat, începând din septembrie, raiduri aeriene în Siria, pentru a ajuta Administraţia Bashar al-Assad. Ulterior, armata rusă a trimis un număr limitat de militari în Siria şi a instalat sisteme antiaeriene S-400. Moscova susţine că atacă exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, dar NATO a denunţat bombardamente ruse asupra unor poziţii insurgente.