Putin a promulgat o lege care permite Rusiei să nu aplice deciziile CEDO

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat o lege care permite Curţii Constituţionale să decidă dacă implementează sau nu decizii ale instanţelor internaţionale pentru drepturile omului.

Legea, publicată luni pe site-ul Guvernului rus, va permite instanţelor ruse să refuze aplicarea deciziilor Curţii Europene pentru Drepturile Omului dacă vor fi considerate neconstituţionale.

În consecință, Curtea Constituțională va decide de aici înainte care din deciziile CEDO pot fi aplicate și care nu.

„Constituția Federației Ruse este forța juridică supremă și ea are astfel prioritate absolută”, a subliniat președintele Comisiei din Dumă privind legislația constituțională, Vladimir Plighin, unul din autorii inițiativei legislative.

Potrivit legii semnate marți de președintele Putin, Rusia nu ar mai fi obligată să aplice sentințele CEDO, între care și cea prin care Moscova ar trebui să plătească 1,9 miliarde de euro foștilor acționari ai Iukos, companie petrolieră a oligarhului și opozantului față de Kremlin Mihail Hodorkovski, desființată pentru fraudă fiscală în 2004.

„Această lege are scopul să permită guvernului să-și apere drepturile, în cazul în care decizia unei organizații internaționale contravine intereselor naționale”, declara la începutul lunii decembrie pentru AFP deputatul Viaceslav Lisakov, din partidul aflat la putere Rusia Unită.

În schimb, parlamentarul rus Dmitri Gudkov, care a votat împotriva legii, a criticat textul, amintind faptul că Rusia a semnat în 1996 Convenția Europeană a Drepturilor Omului. „În Europa, deputații se gândesc la cel mai bun mod de a aplica dreptul internațional, iar aici ne gândim la cum să-l ocolim”, a afirmat Gudkov.

CEDO a condamnat recent Rusia pentru sistemul său de interceptare generalizată a comunicațiilor de telefonie mobilă, un sistem care, în opinia instanței internaționale, riscă ‘să distrugă democrația’.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...