Mecanicul a coborât din garnitură pentru verificări, iar, în acel moment, trenul a pornit din loc. Bărbatul s-a ales cu răni uşoare, având în vedere că era foarte aproape de convoiul de vagoane. Cei 50 de călători au povestit că au intrat în panică atunci când au observat că în cabină nu se află nimeni. Toţi au fost evacuaţi în siguranţă.

Informaţiile preliminare indică faptul că dispozitivul care ar fi trebuit să împiedice trenul să pornească fără mecanic nu a funcţionat. Deocamdată, nu este clar dacă incidentul a fost provocat intenţionat sau din neglijenţă. Autorităţile admit, însă, că cineva ar fi schimbat setările sistemului.