Mancarea sanatoasa nu se face pe aragaz si este bazata pe legume crude, cereale, seminte si nuci. De asta incearca sa ne convinga adeptii alimentatiei raw vegan. Si cum tot mai multe persoane aleg un astfel de stil de viata, se extind si localurile cu un astfel de specific. Prima cafenea raw vegana a fost deschisa in capitala, iar cine prefera comoditatea poate comanda deserturi sau salate on line. In ultima perioada gasim tot mai multe site-uri care ofera asemenea servicii.
Galina CAZIMIR: “Astazi vom pregati o tartaleta cu zmeura, cu mult gust si aroma. Ingredientele sunt nuci hidratate, curmale, migdale.”
Dupa ce blatul a fost pus in forme, urmeaza crema.
Pare greu de crezut, dar aceasta gustosenie nu contine pic de zahar, unt sau alte produse de origine animala si nici nu a fost nevoie de cuptor pentru a fi pregatita. Asta ar fi si definitia alimentatiei raw vegane - mancare vegetala pregatita fara foc.
Galina CAZIMIR: “Mama natura ne-a dat de toate, cum ar fi curmalele, smochinele care sunt ideale cu a indulci. Zaharul si celelalte au venit pe urma. Am vrut sa ne punem noi in competitie cu natura.”
Sociolog de profesie, Galina e cea care se ocupa de prepararea deserturilor raw vegane ale cafenelei deschise acum mai bine de o luna in Chisinau.
Galina CAZIMIR: “Ca mancarea sa fie gustoasa, sanatoasa, trebuie sa avem foarte mare rabdare cu ea, pentu ca e un proces de creatie, e mai mult decat a blendui niste produse.”
Ideea de a deschide o cafenea raw vegana vine de la doua surori pasionate si ele de alimentatia sanatoasa. Cei care vin in local pot gasi deserturi, sucuri fresh sau diverse seminte.
“Sunt la pauza de masa si am trecut sa-mi iau cate ceva. Am dat 120 de lei. Cred ca o data pe saptamana merit un pranz sanatos.”
Aceasta este deocamdata singurul local raw vegan deschis la noi, insa exista tot mai multe site-uri unde poti comanda astfel de mancare. Una dintre aceste afaceri a fost initiata de Stela Ababii.
Stela ABABII FETESCU: “Vom face o salata, o salata nutritional completa. Vom demonstra cum o salata poate tine de un fel principal si de sat, fiind o masa mai importantanta decat ar fi o masa obisnuita".
Stela ABABII FETESCU: “Paralel cu salatele, noi putem livra si germenii. Mai producem iata asa niste panici, cu ierburi aromate.”
“Am mancat, foarte gustos, sanatos. Ar fi bine sa introducem in alimentatia noastra cat mai mult aceasta mancare.”
La fel ca hainele, masinile sau mobila din viata noastra - si hrana cruda sau preparata termic nu este decat o chestiune de alegere, sustin specialistii. Mancam ce ne place sau ce stim ca ne face bine. Alti specialisti sunt de parere ca trebuie sa mancam de toate.
Victoria URSU, NUTRITIONIST: “Trebuie sa avem un sistem complet de alimentatie.”
Totusi, preturile pentru deserturi sau alte specialitati raw vegane sunt mai mari comparativ cu cele la produsele obisnuite.