17:45:34 12.04.2025
Stiri

ALEGERI locale NOI în Cantemir și Criuleni

Social 11.11.2015 10:36 Vizualizări2405
ALEGERI locale NOI în Cantemir și Criuleni

Duminică, 15 noiembrie, vor avea loc alegeri locale noi ale consilierilor în Consiliul comunal Lingura, raionul Cantemir, și Consiliul sătesc Coșernița, raionul Criuleni.

Ieri, 10 noiembrie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat modelul ştampilei care va fi aplicată în actele de identitate ale alegătorilor în ziua votării, dar și modelele buletinelor de vot pentru alegerile locale noi.

De asemenea, CEC a acreditat opt persoane în calitate de observatori naționali din partea Asociației obștești „Promo-LEX” pentru monitorizarea alegerilor.

Consiliile locale din cele două sate au fost dizolvate din cauză lipsei de cvorum la primele trei ședințe de constituire.

La alegerile locale din această vară, în Consiliul local din satul Coşerniţa, format din 11 consilieri, au acces cinci socialişti, trei democraţi, doi comunişti şi un liberal-democrat. În consiliul local al comunei Lingura, raionul Cantemir, format tot din 11 consilieri, au acces câte cinci democraţi şi liberal-democraţi, şi un consilier comunist.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte