Chipul de înger care a făcut senzație în România


TALENT // Are 22 de ani, studiază la Paris și chiar de ziua ei a primit trei de „Da” la concursul de muzică „X Factor” România
S-a născut și a crescut în lumea muzicii, iar părinții săi, profesori de muzică, au inspirat-o de mică și au îndrumat-o să urmeze și ea această cale.
Daniela Rogovschi s-a născut la Chișinău, iar de doi se află la Paris, acolo unde studiază Comedie Muzicală. Cum a ajuns la „X Factor” și de ce își dorește o carieră în România, ne spune chiar ea în interviul de mai jos.
Daniela, ai o voce extraordinară și ai reușit să cucerești publicul din țară, dar și de peste hotare. Cum și când s-a născut pasiunea ta pentru muzică?
Mulţumesc frumos pentru apreciere. Primele studii muzicale le-am făcut la Şcoala de Arte „Alexei Stârcea”, secţiunea pian, iar apoi mi-am continuat studiile la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”, Catedra dirijat coral. Cânt de când mă ţin minte, am participat la multiple concursuri naţionale şi internaţionale de muzică uşoară.
Vii dintr-o familie de muzicieni, cine ți-a fost primul mentor în muzică?
Desigur că părinţii au fost cei care mi-au pus bazele în muzică şi m-au făcut să iubesc muzica de la prima notă cântată.
Daniela, de cât timp ești în Franța și cu ce te ocupi acolo?
Sunt de doi ani la Paris și cea mai frumoasă parte a vieții mele am petrecut-o în acest oraș de vis, unde am absolvit Academia Internațională de Comedie Muzicală.
Părinții tăi sunt și ei la Paris?
Nu, sunt doar alături de frații mei. Pot să spun că mă simt ca acasă, avându-i alături pe unii dintre cei mai dragi oameni.
Cât de des vii în R. Moldova și ce faci de obicei când ești acasă?
Pentru mine este foarte important să mă fac auzită și acasă, așa că vin destul de des. În paralel, îmi văd și părinții, și prietenii.
Ai participat la mai multe concursuri. Care dintre ele te-a impresionat sau te-a marcat cel mai mult și de ce?
Toate concursurile m-au călit şi m-au învăţat ceva nou, însă cel care m-a marcat cu adevărat este „X Factor”, pentru că am cântat în faţa unor artişti adevăraţi, precum este Delia, Ştefan şi Horia Brenciu. Iar concursul este unul promiţător, deci emoţiile automat se intensifică.
Când ai decis să participi la „X Factor” România și cu ce scop ai mers acolo?
Era perioada înscrierilor, prin mai. Așa că am zis de ce să nu-mi încerc șansele. Doream de mult să fac acest pas. Să simt și eu scena unui concurs atât de important.
Ce fel de atmosferă e în culisele „X Factor”? Dar juriul, cum ți s-a părut?
E o atmosferă foarte plăcută și deloc tensionată, pentru că stafful care lucrează cu noi e mereu binedispus și foarte drăguț. Juriul a fost la înălțimea așteptărilor mele, unul competent.
Cum abordezi, de regulă, provocările și ce înveți din ele?
Provocările le abordez cu tact, iar din ele învăț mereu ceva nou, perfecționându-mă.
Cum ai fost primită de publicul din Franța? Dar de cel din România?
Publicul din Franța e foarte primitor și cel din Romania la fel. Totul depinde de tine, cel de pe scenă și de felul în care îl întâmpini.
Spuneai că vrei să faci carieră în România, de ce acolo?
Pentru că în România piața muzicală este una foarte bună, iar artiștii sunt apreciați la justa lor valoare.
Ce stil de muzică te caracterizează?
Ceva mai chill, dar îmi place să cânt și pop, r&b, jazz, soul. Pe scurt: un mix de stiluri care-mi construiește propriul meu stil.
Care sunt interpreții pe care îi asculți cel mai mult?
Ascult de toate, începând cu Ray Charles, Tom Jones, Jessie J, Leona Lewis și mulți alții.
Cu cine dintre artiști ai colaborat până acum și cu cine ți-ai dori să colaborezi vreodată?
Am cântat cu mulți artiști de la noi pe aceeași scenă, și anume cu Geta Burlacu, Cătălin Josan, Alex Calancea Band, Nelly Ciobanu etc., dar la Paris, în concerte organizate de diaspora pentru toți basarabenii stabiliți acolo. Colaborările vor fi la timpul lor, iar daca vor fi, sunt sigură că pentru mine va fi ceva foarte special și unic.
Care a fost visul copilăriei tale? S-a îndeplinit până acum?
Încet-încet, visul meu devine realitate, și anume cel de a cuceri cât mai multe scene cu piese frumoase ce ajung la sufletele oamenilor.
Daniela, ce faci în timpul liber?
Fac sport, iar timpul liber îl dedic oamenilor dragi. Aceste lucruri mă relaxează foarte mult și îmi încarcă bateriile.
La ce lucrezi în prezent și ce surprize mai pregătești pentru public?
În prezent lucrez la un proiect care, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va realiza la iarna, însă până atunci voi mai reveni cu detalii.
Când te vom revedea pe scenele din R. Moldova?
Foarte curând.
Mulțumim mult și-ți urăm succese!









































































