"Nu voi demisiona, fiind convins ca o asemenea decizie ar aduce instabilitate Republicii Moldova" - este pozitia exprimata de presedintele Nicolae Timofti, facuta publica printr-un comunicat de presa.
Presedintia Republicii Moldova e dat publicitatii un comunicat de presa cu privire la evenimentele recente din centrul capitalei.
"Stimati concetateni,
Dintotdeauna am fost un adept al democratiei, stabilitatii si ordinii în Republica Moldova. Cred cu tarie în aceste valori, si am promovat cu insistenta proiectul de integrare europeana prin care ele vor fi înradacinate în constiinta si în societatea noastra. Succesele pe care le-am repurtat în ultimii ani, pe plan intern si international, au fost posibile datorita prezentei acestor factori esentiali.
Astazi, urmaresc cu atentie desfasurarea evenimentelor în tara noastra si în regiune, si constat anumite pericole care ameninta calea noastra fireasca de dezvoltare. Traversam, as putea spune, o perioada de cumpana.
Situatia economica si sociala dificila, dar în primul rând situatia dramatica din sectorul financiar bancar, precum si prestatia dezamagitoare în acest caz a institutiilor relevante ale statului, au generat în societate nemultumiri firesti si chiar atitudini de revolta.
Criza din regiune, propaganda antieuropeana, embargourile comerciale, precum si instabilitatea guvernamentala recenta, au amplificat aceste tendinte.
Ca si oricare cetatean, îmi doresc sa impunem în tara noastra o atitudine respectuoasa fata de lege, cu alte cuvinte sa facem ordine în tara. Mai mult, pledez pentru implicarea în acest proces, alaturi de institutiile statului, a tuturor fortelor civile si a cetatenilor carora nu le este indiferenta soarta noastra.
Manifestatia de pe 6 septembrie, din Piata Marii Adunari Nationale din capitala, este un exercitiu democratic în acest sens. Libertatea de expresie, un drept fundamental într-o democratie, este unul din câstigurile pe care le-am obtinut în anii de Independenta.
Între altele fie spus, este important ca ideile unei platforme sociale sa nu fie folosite si deturnate în alte scopuri decât cele declarate, ceea ce ar fi regretabil si nu ne-ar ajuta în calea noastra spre o comunitate dreapta si echitabila.
Împartasesc multe din îngrijorarile exprimate de cetateni. Regret ca s-a ajuns în situatia de fata, când oamenii sunt nevoiti sa protesteze în strada. Ca om al legii, am staruit întotdeauna ca dreptatea sa se faca în cadru institutional.
Dar, din pacate, slabiciunea constatata a unor institutii abilitate sa intervina pentru a aplica legea, a determinat într-o anumita masura un asemenea climat negativ în societate. Aici ma refer, în special, la ineficienta Bancii Nationale, Comisiei Nationale a Pietei Financiare, Procuraturii Generale, Centrului National Anticoruptie, instantelor de judecata.
Voi spune din capul locului ca am fost si sunt la curent cu toate problemele majore ale statului. Sunt informat cu regularitate de catre serviciile speciale si alte organe competente cu privire la situatia din diferite domenii: de aparare, securitate, economic, financiar-bancar, etc.
Afirm ca am actionat în conformitate cu atributiile ce-mi sunt acordate de Constitutie pentru a preveni derapajele. Am actionat nu totdeauna public, este adevarat, dar cu siguranta pe cale institutionala. Am purtat discutii cu factori responsabili de prima marime din tara si de peste hotare despre problemele aparute si despre solutii.
La Consiliul Suprem de Securitate am abordat nu o singura data chestiunea devalizarii unor banci cu probleme. S-au facut recomandari precise catre Parlament, Guvern, Serviciul de Informatii si Securitate, Procuratura, Banca Nationala, Comisia Nationala a Pietei Financiare, Ministerul de Interne, si alte institutii, în vederea prevenirii si remedierii unor probleme majore financiare de securitate nationala.
Am discutat personal în câteva rânduri cu guvernatorul Bancii Nationale, caruia i-am cerut explicatii pentru actiunile si inactiunile institutiei pe care o conduce. Ca o paranteza, sunt mirat ca domnul guvernator mai este în functie, ca si întreaga administratie a BNM, dar amintesc ca demiterea sa nu este prerogativa presedintelui.
Am sesizat institutiile statului si cu privire la alte decizii îndoielnice care s-au luat în ultimii ani, cum ar fi acea de concesiune, care ridica mari probleme de securitate nationala, a Aeroportului International Chisinau catre o firma privata condusa de persoane dubioase. Am dispus acum sa fie puse la dispozitia opiniei publice scrisorile pe care le-am expediat institutiilor statului si în care sunt atestate îngrijorarile la care ma refer.
Trebuie sa întelegem: într-un stat de drept, presedintele nu poate intenta dosare penale si nu poate condamna infractori. Asemenea atributii revin Procuraturii si instantelor de judecata. Am insistat în repetate rânduri ca Procuratura sa fie reformata. Gasiti aceasta solicitare în zeci de documente si expuneri publice ale presedintelui.
Am exclus din sistemul judecatoresc zeci de magistrati cu reputatie patata. Nu mai regasiti astazi în sistem multe nume de trista faima. Este adevarat ca alti zeci de judecatori reprobabili au fost pastrati în sistem în mod inexplicabil de catre Consiliul Suprem al Magistraturii, în pofida argumentelor pe care le-am adus si care îi descalifica. Amintesc aici ca înca în 2012 am propus Parlamentului sa modifice prevederea care permite CSM sa insiste asupra candidaturilor respinse de presedinte, dar proiectul respectiv de lege n-a ajuns sa fie examinat de Parlament.
Si acum despre demisia care mi s-a cerut. Nu voi demisiona, fiind convins ca o asemenea decizie ar aduce instabilitate Republicii Moldova. Un vid de putere ar determina o noua criza politica. Am venit în aceasta functie pentru a pune capat unei perioade de instabilitate care a durat doi ani si jumatate, si nu accept sa fiu generatorul unei alteia de acel fel.
Trebuie sa întelegem ca de un eventual haos în Republica Moldova vor profita neîntârziat acele forte interne si externe care au actionat permanent în toata istoria recenta pentru destabilizarea tarii noastre si pentru transformarea ei într-o gubernie. Instabilitatea pe care si-o doresc aceste forte ostile Republicii Moldova ar îngreuna dezvoltarea tarii noastre pe un termen nedefinit. Pericolul este astazi mai mare ca oricând ca tara noastra sa fie deviata de la cursul sau firesc de dezvoltare, spre integrarea în Uniunea Europeana.
Sunt constient de faptul ca pozitiile mele proeuropene, pro-NATO si cu privire la stationarea ilegala pe teritoriul nostru a bazei militare rusesti, m-au transformat într-o tinta pentru fortele revansarde neo-sovietice, antioccidentale si antinationale.
Acesta este o prima luare de pozitie a mea dupa evenimentele recente.
Institutia prezidentiala a ascultat si analizeaza revendicarile rezonabile ce au fost facute, urmând ca, ulterior, sa fie întreprinse masurile care se impun.
Voi prezenta în viitorul apropiat în Parlament, în conformitate cu prevederile constitutionale, un mesaj în care voi face referire la principalele probleme ale natiunii, urmând sa formulez obiectivele care, în opinia mea, trebuie stabilite pentru depasirea situatiei complicate în care ne aflam.
Va multumesc."
Serviciul de presa al Presedintiei Republicii Moldova
Chisinau, 8 septembrie 2015