„Rusia să nu-și bage nasul în treburile noastre”. Grosu reacționează la apelul Evgheniei Guțul către Putin și Erdogan (VIDEO)

„Rusia să nu-și bage nasul în treburile noastre”. Grosu reacționează la apelul Evgheniei Guțul către Putin și Erdogan (VIDEO)

„Noi îi transmitem Rusiei să nu-și bage nasul în treburile noastre interne. Din păcate, asta au făcut rușii de la independență încoace, constant. Toate procesele, inclusiv judiciare, sunt treburile interne ale statului nostru și ale instituțiilor de drept ale R. Moldova”. În felul acesta a comentat Igor Grosu, președintele Parlamentului, apelul adresat de Evghenia Guțul către Vladimir Putin și Recep Tayip Erdogan, prin care bașcana le cere celor doi lideri „să pună presiuni” pe autoritățile din țara noastră și „să solicite eliberarea sa rapidă”.

Marcela Vovc

Potrivit lui Grosu, apelul făcut de Guțul nu face decât să reconfirme ceea ce a fost deja menționat în strategia de securitate națională a Republicii Moldova: „crima organizată, corupția și Federația Rusă reprezintă pericole majore pentru securitatea statului”.

Este o chestiune internă a Republicii Moldova și nu ar trebui să ne preocupăm de astfel de apeluri externe. Guțul este un justițiabil care trebuie să aibă parte de un proces corect și echitabil, conform legii, fără a da motive pentru ca cineva să spună că procesul nu a fost corect.

Autor: Igor Grosu, președintele Parlamentului R.M.

CONTEXT: Evghenia Guțul, bașcana Găgăuziei, a lansat un apel din izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA) către președinții Rusiei și Turciei, Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdoğan. În mesajele adresate celor doi lideri, Guțul solicită utilizarea „întregului arsenal de mecanisme diplomatice, politice și juridice” pentru a exercita presiuni asupra autorităților Republicii Moldova, pe care le acuză de „desfășurarea unor acțiuni de amploare pentru a submina autonomia Găgăuziei”.

Guțul, care a fost reținută pentru 72 de ore de ofițerii CNA într-un dosar de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și fals în declarații, s-ar fi adresat celor doi președinți prin intermediul avocaților săi.

Și în adresarea către Erdogan, Guțul a acuzat autoritățile R. Moldova că încearcă să distrugă „bazele autonomiei găgăuze” prin „acuzații fabricate și inventate”.

VEZI ȘI: Guțul se adresează, din izolator, lui Putin și Erdogan: „Folosiți toate mecanismele pentru a face presiuni asupra autorităților R. Moldova”

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.