Ministra Justiției: „Solicitarea de azil, depusă de Platon în Marea Britanie, nu va împiedica procedura de extrădare” (VIDEO)

Ministra Justiției: „Solicitarea de azil, depusă de Platon în Marea Britanie, nu va împiedica procedura de extrădare” (VIDEO)

Veaceslav Platon se află în custodia autorităților britanice, iar cererea de extrădare formulată de autoritățile R. Moldova va fi examinată în timpul apropiat, a precizat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Potrivit ministrei, în prezent, Platon a fost reținut, dar nu este încă clar dacă este oficial în arest, statutul acestuia urmând să fie clarificat în cadrul procedurilor legale.

Marcela Vovc

Ministra Justiției a precizat că cererea de extradare a fost depusă de Procuratura Generală (PG), prin intermediul Direcției de Cooperare Internațională, iar legislația prevede posibilitatea ca procesul de extradare să fie inițiat de către două autorități: Procuratura Generală și Ministerul Justiției, în funcție de etapă.

Autoritățile britanice urmează să examineze cererea de extradare până la mijlocul lunii aprilie, iar Procuratura Generală va oferi mai multe detalii pe măsură ce procesul evoluează.

În cazul în care cererea de extradare este admisă, autoritățile britanice vor acționa în conformitate cu legislația națională și internațională.

În cazul domnului Veaceslav Platon, Procuratura Generală a inițiat o acțiune de extrădare prin intermediul Direcției de Cooperare Internațională. Conform legislației, procedura de extrădare poate fi demarată de două autorități: Procuratura Generală în anumite etape și Ministerul Justiției în alte etape. În acest caz, competența de a examina cererea de extrădare a domnului Veaceslav Platon revine Procuraturii Generale, având în vedere că cererea a fost formulată pe baza dosarului aflat în etapa de urmărire penală, în cadrul cazului „Laundromat”.

Autor: Veronica Mihailov-Moraru, ministra Justiției

Procedura de extrădare este gestionată de Procuratura Generală, fiind inițiată de Ministerul Justiției. Aceste proceduri sunt demarate atunci când există o hotărâre judecătorească sau o notificare oficială privind executarea unei cereri de căutare internațională sau a unei sentințe. În acest caz, Ministerul Justiției va avea acces la toate detaliile necesare.

Autor: Veronica Mihailov-Moraru, ministra Justiției

De asemenea, ministra Justiției a menționat și solicitarea de azil, depusă de Platon în Marea Britanie, însă această solicitare, potrivit acesteia, nu va împiedica procesul de extradare. „Autoritățile moldovenești vor continua să depună toate eforturile necesare pentru a combate corupția și pentru ca persoanele fugite să răspundă în fața legii”, a adăugat Mihailov-Moraru.

CONTEXT: Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie. Acesta urmează să fie extrădat. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală a R. Moldova, la 14 martie curent.

VEZI ȘI: Platon, reținut în Marea Britanie. PG: Urmează să fie extrădat

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.