11:01:19 14.04.2025
Stiri

VIDEO // FC Barcelona era condusă cu 2-0 de Atletico Madrid în minutul 70, dar a urmat o adevărată nebunie. Catalanii au marcat PATRU goluri și au urcat pe primul loc în La Liga

Actualitate 17.03.2025 07:20 Vizualizări3272
VIDEO // FC Barcelona era condusă cu 2-0 de Atletico Madrid în minutul 70, dar a urmat o adevărată nebunie. Catalanii au marcat PATRU goluri și au urcat pe primul loc în La Liga

FC Barcelona a câștigat, duminică seară, pe Metropolitano, împotriva Atletico Madrid, cu scorul de 4-2, după ce a fost condusă cu 0-2.


Catalanii au avut prima ocazie a meciului prin Lamine Yamal care a șters bara după ce a rămas singur cu portarul. Totuși, meciul s-a echilibrat iar echipele aproape că s-au neutralizat în prima repriză, până la golul înscris de Julian Alvarez (min. 45), după o fază de manual creată de elevii lui „Cholo” Simeone.

A doua repriză a adus și spectacolul: Atletico a dublat avantajul prin intermediul lui Sorloth (min. 70), care s-a aflat la capătul unui contraatac tăios al madrilenilor.

Totuși, gazdele nu s-au bucurat prea mult, deoarece Lewandowski a înscris cu o execuție de atacant pur din marginea careului (min. 72), după o pasă lungă a lui Inigo Martinez. Șase minute mai târziu, Ferran Torres a egalat situația cu o lovitură de cap, servit excelent de căpitanul Raphinha.

La Atletico s-au resimțit cele 120 de minute jucate miercuri și lovitura de moral dată de eliminarea din Champions League, iar Barcelona a forțat, fructificând acest aspect printr-un șut al lui Lamine Yamal, deviat norocos de un adversar, care l-a păcălit pe Oblak și a intrat în poartă (min. 90+2). Atleti a picat definitiv, iar în minutul 90+8 Ferran Torres a reușit dubla.

Barcelona urcă pe primul loc (60 de puncte), la egalitate cu Real Madrid, dar cu un meci în minus pentru catalani, iar Atletico cade pe locul 3 (56 de puncte). Pentru echipa Blaugrana urmează vizita lui Girona, imediat după pauza pentru echipele naționale, în timp ce Atleti merge în Barcelona să joace cu Espanyol.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte