Stiri
FOTO // Cum arăta regretatul Mihai Dolgan la vârsta de 13 ani, în momentul în care alături de familia sa era DEPORTAT în Siberia. Documente de arhivă despre interzicerea formației ,,Noroc" în 1970
Actualitate
15.03.2025
10:03
3344

Regretatul Mihai Dolgan, fondatorul legendarei formații ,,Noroc", și-a petrecut copilăria în Siberia. Împreună cu familia sa, copilul Mihai Dolgan a fost deportat de regimul stalinist în 1949, în RASS Bureată.
Agenția Națională a Arhivelor a publicat două poze făcute în 1955, în care apare Mihai Dolgan și mama lui. ,,Mihai Dolgan, aici la vârsta de 13 ani, în exilul siberian. A fost deportat împreună cu familia în 1949 în satul Onohoi, RASS Bureată".
Totodată, Agenția Națională a Arhivelor a publicat documente de arhivă despre interzicerea formației ,,Noroc" în 1970.
,,Aceste documente aruncă lumină asupra motivelor și cauzelor desființării formației legendare ,,Noroc", fondată de Mihai Dolgan. Conform acestor documente, punctul de cotitută l-a reprezentat o scrisoare trimisă de T. Ovcearenko, secretar al Comitetului orășenesc Odesa, CC al PCM, în care critică repertoriul formației care a concertat la Odesa în zilele de 15-18 iulie 1970. Potrivit scrisorii, concertul a ,,stârnit o anumită еxcitare nesănătoasă în rândurile unei părți a tineretului, fani ai muzicii jazz, extrem de populare în strănătate [Occidentul capitalist]". Ca urmare, filarmonica din Odesa a interzis organizarea altor concerte cu formația ,,Noroc" pe viitor. Un alt semnal care a anticipat interzicerea ,,Noroc-ului" a fost un articol apărut cu trei săptămâni mai târziu în "Вінницька Правда" din 20 august 1970, semnat de K. Vitavski, membru al consiliului artistic al Filarmonicii regionale din Vinnița. Acesta se plângea, de asemenea, de nivelul ideinico-politic jos a repertoriului, fiind indignat în special de melodii lirico-romantice, despre dragoste. Drept urmare al acestor demersuri, ,,Noroc" a fost desființat printr-un ordin al Ministrului Culturii al RSS Moldovenească din 16 septembrie 1970", a menționat directorul Agenția Națională a Arhivelor, Igor Cașu.
Merită atenție și o scrisoare din 21 decembrie 1970, semnată de Petru Luncinschi, prim secretar al CC al UTLC al Moldovei, adresată CC al PCM. Lucinschi confirmă că ,,Noroc" a încălcat lista melodiilor aprobate oficial pentru concertele din afara RSSM, incluzând piese în stil Beatles interpretate de formații engleze [THE BEATLES], franceze, italiene și americane.
,,Deși Luncinschi deplânge faptul că membrii formației ,,Noroc", desființate, s-au angajat la Filarmonica din Tambov și continuau să dea concerte prin tot URSS-ul chiar sub numele de ,,Noroc", el mai spune ceva care poate fi interpretat și ca o susținere subtilă a formației moldovene. La o lună de la lichidarea ,,Noroc", la Chișinău a venit cu un concert formația "Поющие гитары", parte a Filarmonicii din Leningrad, care a interpretat melodii într-o manieră și mai condamnabilă decât ,,Noroc" (11 piese din totalul de 26 făceau parte din repretoriul unor formații din Occident, calificate drept inacceptabile pentru tineretul sovietic). Luninschi cere ca filarmonica din Tambov să ia măsuri împotriva membrilor ,,Noroc" aciuați acolo. De asemenea acesta a solicitat ca și Filarmonica din Leningrad să ia atitudine împotriva "Поющие гитары", precizează Cașu, cu referire la documentele studiate.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
10.04.2025
21:57
346
Număr-record de urși estimat în România, în ciuda criticilor WWF privind recensământul guvernamental
10.04.2025
21:40
417
OpenAI atacă legal strategia lui Elon Musk: Acuzații de tactici de rea-credință în lupta pentru controlul asupra inovațiilor AI
10.04.2025
19:41
550
America își exprimă din nou îngrijorările privind restricțiile impuse personalului local la ambasada sa din Rusia, în urma discuțiilor de la Istanbul
10.04.2025
17:59
527
Rusia și SUA, discuții intense la Istanbul pentru reluarea activităților diplomatice
10.04.2025
17:53
481
Programul „Citește-mi 100 de povești” transformă grădinițele din Moldova în insule de lectură interactive
10.04.2025
17:22
502
Parlamentul Republicii Moldova avansează proiectul strategic al liniei electrice Bălți–Suceava 400 kV
10.04.2025
17:17
575
Beijingul critică afirmațiile lui Zelenski despre recrutarea cetățenilor chinezi de către Rusia pentru conflictul din Ucraina. Kremlinul reacționează.
10.04.2025
17:12
916
Lilian Carp dezvăluie ascunzișurile lui Nesterovschi în regiunea transnistreană: „Nu poți fugi la infinit”
10.04.2025
16:55
593
Curtea Constituțională, noi reguli stabilite de Parlament
10.04.2025
15:59
878
FOTO // Rușii își consolidează „armata în sutane” din R. Moldova? Sute de adepți depun jurământul față de un „țar” autoproclamat din Rusia

Top stiri
10.04.2025
21:57
339
Număr-record de urși estimat în România, în ciuda criticilor WWF privind recensământul guvernamental
10.04.2025
21:40
412
OpenAI atacă legal strategia lui Elon Musk: Acuzații de tactici de rea-credință în lupta pentru controlul asupra inovațiilor AI
10.04.2025
19:41
542
America își exprimă din nou îngrijorările privind restricțiile impuse personalului local la ambasada sa din Rusia, în urma discuțiilor de la Istanbul
10.04.2025
17:59
522
Rusia și SUA, discuții intense la Istanbul pentru reluarea activităților diplomatice
10.04.2025
17:53
477
Programul „Citește-mi 100 de povești” transformă grădinițele din Moldova în insule de lectură interactive
10.04.2025
17:22
496
Parlamentul Republicii Moldova avansează proiectul strategic al liniei electrice Bălți–Suceava 400 kV
10.04.2025
17:17
569
Beijingul critică afirmațiile lui Zelenski despre recrutarea cetățenilor chinezi de către Rusia pentru conflictul din Ucraina. Kremlinul reacționează.
10.04.2025
17:12
912
Lilian Carp dezvăluie ascunzișurile lui Nesterovschi în regiunea transnistreană: „Nu poți fugi la infinit”
10.04.2025
16:55
590
Curtea Constituțională, noi reguli stabilite de Parlament
10.04.2025
15:59
876
FOTO // Rușii își consolidează „armata în sutane” din R. Moldova? Sute de adepți depun jurământul față de un „țar” autoproclamat din Rusia
10.04.2025
15:35
479
UE își oferă timp pentru negocieri comerciale cu SUA, suspendând temporar contramăsurile tarifare
10.04.2025
15:20
502
Republica Moldova își consolidează securitatea digitală prin parteneriate internaționale la Forumul de Securitate Cibernetică 2025
10.04.2025
14:25
1138
Igor Grosu clarifică soarta Olesei Stamate în fracțiunea PAS după scandalul privind eliberările condiționate
10.04.2025
14:24
548
Moldovenii vor avea acces la comunicații electronice de calitate și tarife de roaming ca în UE: Lege nouă adoptată de Parlament
10.04.2025
14:22
458
Guvernul lansează programul ,,Capitala Sportului" pentru a aduce activitățile fizice în prim-planul comunităților locale
10.04.2025
13:50
549
Moldova Cybersecurity Forum 2025: Premierul Recean subliniază rolul crucial al întregii societăţi în asigurarea unui spațiu digital sigur
10.04.2025
13:19
473
Ministerul Agriculturii acționează pentru sprijinirea fermierilor afectați de înghețurile prognozate
10.04.2025
10:49
568
R. Moldova, premiu la Annual Investment Meeting Congress 2025, pentru promovarea investițiilor
10.04.2025
10:30
663
Întâlnire la Bruxelles pentru o posibilă misiune de pace în Ucraina fără implicarea SUA
10.04.2025
09:57
732
Tiraspolul sfidează din nou Chișinăul: Separatiştii au blocat prima ședință a experților în domeniul statisticii
10.04.2025
07:27
1031
Câți chinezi luptă alături de Rusia, potrivit serviciilor secrete ucrainene. Zelenski: Avem liste cu nume și datele din pașapoarte
10.04.2025
07:14
1047
R. Moldova scapă de noile taxe impuse de Trump. SUA suspendă pe 90 de zile noile taxe vamale, cu excepția celor față de China
09.04.2025
20:23
4776
Chinez capturat de Ucraineni dezvăluie cum a plătit pentru a se alătura armatei ruse și planurile de a deveni ofițer rus
09.04.2025
17:46
970
Aliații europeni cer SUA să se coordoneze înainte de a retrage trupele americane din Europa pentru a proteja stabilitatea NATO
09.04.2025
17:42
2006
UTIL // Dacă primiți de peste hotare un parfum sau o apă de toaletă cu valoarea mai mare de 150 de euro trebuie să achitați taxe: Precizările Serviciului Vamal

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Politică

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Arhiva sondajelor
Prietenii noștri