Putin a numit un nou ambasador în SUA

Putin a numit un nou ambasador în SUA

Președintele rus Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în SUA, Aleksandr Darciev. Se întâmplă după ce anterior Ministerul rus de Externe a anunțat că, în urma recentelor negocieri ruso-americane desfășurate la Istanbul, Statele Unite și-au dat acordul pentru această numire, relatează Agerpres.

Diana Latiș

Aleksandr Darciev, noul ambasador al Rusiei în SUA, va avea ca sarcină să contribuie la normalizarea relațiilor din Rusia și SUA și la soluționarea negociată a războiului ruso-ucrainean, demersuri inițiate de președinții rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump.

Aleksandr Darciev, un diplomat de carieră în vârstă de 64 de ani, este în prezent director al Departamentului America de Nord din Ministerul rus de Externe. El a fost ambasador în Canada între anii 2014 și 2021, iar anterior a mai fost de două ori la post în diferite funcții la ambasada Rusiei la Washington, între anii 1997 și 2010.

La fel ca alți diplomați ruși de rang înalt, Darciev s-a evidențiat public în ultimii ani prin critici dure la adresa Statelor Unite și Occidentului în general. 'Aparent, Washingtonul va avea nevoie de timp să se obișnuiască cu faptul că hegemonia sa este de domeniul trecutului și ca trebui să recunoască interesele naționale ale Rusiei, care are propria sa sferă de influență și responsabilitate', spunea el în martie 2022, la scurt timp după lansarea invaziei ruse în Ucraina.

Într-o carte de memorii, fostul ambasador american la Moscova în timpul președinției lui Joe Biden, John J. Sullivan, a scris despre Darciev că a devenit 'vizibil furios' în timpul unei întâlniri la Ministerul rus de Externe, după o remarcă a lui Biden care l-a catalogat pe Putin drept criminal de război. 'Când am terminat de vorbit, el a început să țipe la mine spunându-mi că nu trebuie să vin la minister cu o astfel de atitudine beligerantă', a relatat fostul ambasador. Contactat de Reuters, el a refuzat să mai comenteze acel episod.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.