13:50:45 02.04.2025
Stiri

Viitorul Fâșiei Gaza: Franța și alte state europene resping implicarea Hamas și cer ajutor umanitar necondiționat

Actualitate 06.03.2025 10:59 Vizualizări601
Viitorul Fâșiei Gaza: Franța și alte state europene resping implicarea Hamas și cer ajutor umanitar necondiționat

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas nu ar trebui să aibă niciun rol în viitorul Fâşiei Gaza, conform unui plan prezentat de liderii arabi în această enclavă palestiniană, solicită mai multe state europene în urma unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU.

"Suntem fermi în ceea ce privește faptul că viitorul plan nu trebuie să includă un rol pentru Hamas, trebuie să asigure securitatea Israelului și să nu mute palestinienii din Fâşia Gaza", a declarat Jay Dharmadhikari, însărcinat cu afaceri al misiunii Franţei la ONU, în faţa presei la New York. Aceasta declarație a fost făcută în numele Franţei, Danemarcei, Greciei, Sloveniei şi Regatului Unit.

Planul propus trebuie să sprijine unitatea Cisiordaniei și a Fâşiei Gaza sub conducerea Autorităţii Palestiniene, a subliniat diplomatul francez.

Liderii arabi au adoptat un plan pentru reconstrucția Fâşiei Gaza și revenirea Autorităţii Palestiniene în acea zonă, prezentându-l drept o alternativă la planul lui Donald Trump de a plasa teritoriul palestinian sub controlul Statelor Unite. Statele membre ale Ligii Arabe, reunite la Cairo, cer unificarea palestinienilor sub umbrela Organizaţiei Eliberării Palestinei (OLP), excludând astfel Hamasul, care nu face parte din OLP.

"Salutăm eforturile regionale de a mobiliza un plan unic pentru viitoarea etapă în Fâşia Gaza și suntem pregătiţi să susţinem şi să dezvoltăm aceste idei", a declarat reprezentantul Franţei după reuniunea Consiliului de Securitate al ONU.

Consiliul de Securitate al ONU a discutat miercuri seara, cu uşile închise, pe acest subiect. Franța și celelalte patru state europene cer, de asemenea, Israelului să permită o intrare "necondiţionată şi masivă a ajutorului umanitar" în Fâşia Gaza, subliniind că acest aspect "nu este negociabil".

Israelul a anunţat că a întrerupt ajutorul umanitar pentru Fâşia Gaza din cauza unui dezacord cu Hamas privind continuarea unui acord încheiat anterior, care a intrat în vigoare la 19 ianuarie, după peste 15 luni de conflict care a devastat teritoriul palestinian.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte