Hai să luăm la bani mărunți acest interviu grotesc.
Retorica obosită: Soros, „poporul” și „valorile creștine”
Evident, orice interviu de acest gen nu poate exista fără Soros. „Maia Soros-Sandu” – așa i se adresează Georgescu președintei Republicii Moldova, iar Morari nu reacționează deloc. Aflăm că „Alex Soros, fiul lui Soros”, conduce ceva de genul unei rețele globaliste (sataniste oare?) care pare se vrea să distrugă creștinismul și valorile poporului.
Cine este „poporul”? (Cuvântul care a fost cel mai des repetat în acest interviu - poporul român, „care este emblematic de curaj, de măreție, de noblețe”, poporul moldovean, poporul german.) Oricine vrea Georgescu, atâta timp cât nu include oameni care gândesc critic. Poporul trebuie să „trăiască liber”, să se „bucure” și să fie „aproape de Dumnezeu”. Cum se face asta? „Te duci în fața statuii lui Ștefan cel Mare și te rogi.” Serios? Și oamenii care trebuie „să fie mulțumiți, îndestulați, să se bucure, să își exprime creativitatea, genialitatea”.
Natalia Morari rămâne tăcută.
Natalia Morari, „elevă model” la lecția de populism
Ce face Morari în tot acest timp? Dacă te-ai aștepta să-l prindă pe Georgescu cu o întrebare incomodă, să-l taxeze pentru discursul vădit manipulator sau măcar să-l provoace să fie coerent, ai fi naiv. Natalia Morari stă acolo cu ochii mari, dând aprobator din cap, punând exact întrebările pe care Georgescu le dorește. Nici măcar când acesta se lansează în aiureli despre „fructul care trebuie să se coacă” (despre care fruct e vorba așa și n-am înțeles, a fost prea profund și spiritual) sau „mileul scuturat plin de praf”, Morari nu intervine. Ea doar stă, zâmbind ușor, ca un copil care tocmai află „marea taină a vieții”.
De la „Maia izolează Moldova de Occident” la „fructul care cade copt”
Georgescu spune ferm că Maia Sandu „izolează Moldova de SUA și de România”. Morari pare totuși surprinsă de afirmație și întreabă timid: „Dvs. chiar credeți asta?”
Georgescu: „Bineînțeles!”
Dar partea cea mai frumoasă vine când Georgescu intră în filozofie ieftină și metafore absurde:
- „Fructul trebuie să se coacă bine.”
- „Știți când se coace? Când cade din pom.”
- „Când cade, înseamnă că e sigur copt.”
Ce? (facepalm)
Dacă la acest punct sperai că Morari va avea un moment de luciditate și îi va spune „Domnule Georgescu, ce vreți să spuneți?”, te-ai înșelat. Morari dă din cap aprobator și pare chiar meditativă. Poate se gândește la propriul „fruct” profesional care a căzut cam tare și s-a stricat.
Când manipularea devine metodă: biasuri și echivalențe false
Unul dintre cele mai insidioase momente ale interviului este atunci când Morari, în stilul unei enunțări pseudo-filosofice, spune: „Trăim într-o lume în care dovezile nu mai interesează pe nimeni, tu doar alegi partea adevărului, acea parte care-ți place mai mult și îi ierți absolut tot acelei părți”. Aceasta este o demonstrație perfectă a proiecției psihologice – un mecanism prin care cineva își atribuie propriile defecte sau comportamente altora, fără să își asume că le practică și el. Practic, Morari descrie exact ceea ce face chiar ea: acceptă fără filtrare un discurs propagandistic, ignoră evidențele care l-ar contrazice, iar în același timp, insinuează că acest fenomen este exclusiv specific celorlalți.
Un alt aspect prezent aici este falsa echivalență – o tehnică retorică prin care se sugerează că două părți sunt egale moral și argumentativ, chiar dacă realitatea demonstrează contrariul. Aplicată în contextul geopolitic, aceasta creează iluzia că vina pentru război este împărțită în mod egal, că „toată lumea e la fel de vinovată”, când de fapt există un agresor clar și o victimă clară. Când cineva folosește un ton rațional și echilibrat, dar aplică această echivalență falsă, creează iluzia că „adevărul este undeva la mijloc”, chiar dacă faptele demonstrează contrariul.
Aceste tactici sunt des folosite în propaganda politică, în discursul populist și în dezinformare, pentru a distrage atenția de la faptele obiective și a menține o narativă convenabilă pentru cel care vorbește.
Limbajul non-verbal al lui Georgescu: strategia calmului autoritar
Deși cuvintele sale sunt un amestec de fraze bombastice și nonsensuri mascate în înțelepciune, Georgescu reușește să creeze o iluzie de autoritate prin limbajul său non-verbal. Postura sa este sigură, controlată, cu spatele drept și mâinile poziționate strategic pentru a sugera stabilitate și calm. Gesticulația lui Georgescu este măsurată, fără exagerări, ceea ce transmite că „știe exact ce spune” (ceea ce transmite și verbal de câteva ori pe parcursul interviului), chiar dacă în realitate frazele sale sunt golite de sens. Expresia feței este una de superioritate condescendentă, lăsând impresia că el deține adevărul absolut, iar ceilalți trebuie doar să-l asculte.
În timpul interviului, au fost câteva momente când Georgescu a lăsat frazele să „atârne” câteva secunde în aer. Asta face parte dintr-o strategie bine gândită: creează un efect de gravitate artificială asupra unor idei care, în esență, nu au substanță. De exemplu, întrebat ce ar face dacă ar fi în locul lui Zelenski (sic!), Georgescu a răspuns: „Ținând cont de cum se întâmplă lucrurile, eu pot să vă spun o singură propoziție: nu mai este nevoie să mai moară niciun om (pauză lungă). Indiferent (pauză lungă) de ce parte a baricadei se află, indiferent din ce țară este...” Această tehnică este utilizată des în discursurile populiste – un amestec de liniște aparentă și declarații grandioase, care creează o senzație de profunzime acolo unde nu există nimic. Este o rețetă veche, dar eficientă, mai ales când intervievatorul nu intervine pentru a cere clarificări.
24 februarie 2025: când realitatea e ignorată în favoarea fanteziei
Cea mai mare gafă a acestui interviu nu este nici măcar retorica obosită sau incoerența. Nu, adevărata problemă este ziua în care a fost filmat: 24 februarie 2025, exact la trei ani de la începutul războiului din Ucraina. O zi de doliu, de comemorare, o zi în care întreaga lume care vede lucrurile clar, pentru care un agresor este un agresor, iar o victimă rămâne victimă, indiferent de cine a câștigat alegerile, vorbea despre agresiunea rusă, despre victimele civile, despre crimele de război documentate. În acest timp în studioul auster, de un minimalism aproape simbolic al Nataliei Morari, aceste lucruri nu există... sau, mai exact ar fi să spun că ele sunt deformate de o oglindă strâmbă.
N-a fost pronunțat niciun cuvânt despre agresiunea Rusiei. Nici măcar o mențiune despre cine a început războiul. În schimb, avem un discurs despre „pace”, în care Vladimir Zelenski este indirect portretizat drept cel care prelungește conflictul.
Sunt un președinte pentru pace, un președinte al păcii și nu mă interesează decât pacea. Aș face orice pentru pace…. Orice. În momentul în care tu cauți cauze, probleme, lucruri contradictorii, pe care le aduci în față, că nu-ți convine asta-asta, înseamnă că tu n-ai nicio problemă cu poporul tău, n-ai nicio treabă cu poporul tău, tu nu-ți iubești poporul. Acest conflict n-are sens pentru nimeni. Înainte de a investi în arme, investește în dialog, investește în cooperare, investește în cuvinte alese, dacă tu folosești cuvinte triviale, barbare de cele mai multe ori (pauză lungă, teatrală) și-ți acuzi propriul popor și-l trimiți cu pieptul deschis într-un război, care repet, în centrul Europei e ceva de neimaginat… știți în ce an suntem? În 2025.
Autor: Călin Georgescu
O farsă mediatică
Ce rămâne din acest interviu? O demonstrație de propagandă voalată, în care un personaj pompos, plin de metafore goale, se dă drept lider providențial și salvator al poporului.
Dar Natalia Morari? Cândva o jurnalistă respectată, acum doar o gazdă care ascultă docil, fără să pună măcar o întrebare critică serioasă. Dacă acesta e nivelul dezbaterii publice, atunci fructul a căzut demult și e deja putrezit.
