Negocieri ruso-americane: o nouă întâlnire planificată pentru soluționarea tensiunilor bilaterale și a crizei ucrainene


O nouă întâlnire între negociatorii americani și ruși este programată să aibă loc în următoarele două săptămâni, după prima rundă desfășurată la Riad săptămâna aceasta, a anunțat adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov, potrivit agenției ruse de presă RIA Novosti.
Locul viitoarei întâlniri urmează să fie stabilit, a declarat Riabkov. Serghei Riabkov a menționat că negociatorii au ajuns la un "acord de principiu" pentru a examina împreună punctele care "irită" și blochează relațiile ruso-americane.
"În prezent avem în fața noastră două piste paralele, însă, într-o anumită măsură, conectate politic. Una privește afacerile ucrainene, cealaltă relațiile bilaterale", a afirmat adjunctul șefului diplomației ruse.
Donald Trump a anunțat marți că "probabil" se va întâlni cu Vladimir Putin în decursul acestei luni. Totuși, Kremlinul a fost mai rezervat, considerând că o astfel de întâlnire este doar o posibilitate.









































































