Bannon acuză miliardarii Musk, Bezos și Zuckerberg de lipsă de loialitate față de mișcarea MAGA


Steve Bannon, fostul strateg-şef al Casei Albe în timpul primului mandat al preşedintelui Donald Trump, i-a atacat pe Elon Musk şi alţi miliardari din tehnologie apropiaţi preşedintelui, numindu-i oligarhi şi exprimându-şi scepticismul cu privire la susţinerea lor pentru mişcarea MAGA şi loialitatea faţă de republicani, informează CNN.
„Sunt foarte anti-oligarh. Sunt anumite lucruri legate de oligarhi - nu doar Elon, ci şi alţii precum Bezos (fondatorul Amazon) şi Zuckerberg (CEO-ul Meta), în special. Toţi aceşti oameni nu ne susţin”, a declarat Bannon la Conferinţa de acţiune politică conservatoare pentru CNN, adăugând că „ei nu susţin MAGA”.
Deşi Bannon susţine eforturile lui Musk de a diminua influenţa guvernului federal prin Departamentul de Eficienţă Guvernamentală, el a avertizat că „concentrarea puterii este extrem de periculoasă” şi a sugerat că miliardarii ar putea să-i părăsească pe republicani în viitor. „Ei au abandonat stânga progresistă. La fel ne vor abandona şi pe noi”, a prezis Bannon. „Ei caută puterea”, a adăugat fostul aliat al lui Trump, acum căzut în dizgraţie.
Termenul de oligarh, conform CNN, a fost folosit iniţial pentru oamenii de afaceri ruşi care s-au îmbogăţit profitând de puterea politică în timpul destrămării Uniunii Sovietice, dar acum are o utilizare mai generală. În ultimul său discurs înainte de a părăsi funcţia, preşedintele Joe Biden a avertizat despre formarea unei „oligarhii” în Statele Unite.
Cu doar patru ani în urmă, după ce Zuckerberg a interzis accesul lui Trump pe Facebook şi Instagram, CEO-ul Meta a donat 1 milion dolari celui de-al doilea fond inaugural al preşedintelui. De asemenea, Amazon a anunţat că va contribui cu 1 milion de dolari cash pentru inaugurare. Zuckerberg şi Bezos s-au întâlnit cu Trump la Mar-a-Lago după alegerea sa şi au fost prezenţi la învestirea sa recentă, stând aproape de preşedinte la Capitoliul SUA, în timp ce mulţi congresmeni proeminenţi au urmărit ceremonia dintr-o sală separată, din lipsă de spaţiu.









































































