Blocul „Alternativa”, care se declară proeuropean, elogiază negocierile de pace inițiate de Donald Trump, și spune că acestea ar fi „o luminiță la capătul tunelului”. Declarația a fost făcută astăzi în Parlament de Gaik Vartanean, care însă nu a spus niciun cuvânt despre faptul că aceste negocieri au început fără Ucraina sau despre faptul ca Trump l-a învinuit pe Zelenski de începerea războiului.
„În sfârșit, după trei ani de vărsare de sânge în cadrul acestui război nedrept, s-a ivit o luminiță la capătul tunelului. Cel mai important este că a început procesul de negocieri și avem toată certitudinea că, cel mai probabil, războiul se va termina. Așa cum a spus președintele SUA, Donald Trump, este important ca lumea să nu mai moară. De remarcat că anume el a început procesul de negocieri”, a menționat deputatul neafiliat, Gaik Vartanean.
„Nu am văzut nici de la președinte, nici de la președintele Parlamentului și liderul Partidului PAS, nici de la premier, și nici de la dvs, vicepreședintele parlamentului, care ați primit diplome de la reprezentanții Statelor Unite ale Americii, niciun cuvânt despre faptul că Trump face tot ce-i posibil să oprească această vărsare de sânge”.
După discuțiile emisarilor ruși și americani de la Riad, Arabia Saudită, Trump și-a schimbat radical politica americană privind relațiile cu Rusia.