Nou atac rusesc asupra Kievului. Redacțiile mai multor posturi de televiziune au fost avariate (VIDEO)

Redacții ucrainene, avariate

Dim TV

Nou atac rusesc asupra Kievului. Redacțiile mai multor posturi de televiziune au fost avariate (VIDEO)

Sediile mai multor posturi de televiziune ucrainești, inclusiv a platformei de stat de radiodifuziune multimedia din Ucraina (MBPU) au fost avariate. S-a întâmplat în urma unui atac rusesc asupra Kievului, lansat la 12 februarie. Victime nu au fost raportate, transmite The Kyiv Independent.

Laura Macari

Potrivit unui comunicat al postului Dim TV, au fost avariate sediile canalelor FREEDOM, Dim TV, UATV, The Gaze și MBPU. În urma bombardamentelor rusești, redacția postului de televiziune FREEDOM TV a fost grav avariată. În prezent, acesta emite dintr-un studio de rezervă. 

Sediile platformelor internaționale UATVEnglish, The Gaze, UATVEspañol, UATVArabic, UATVPortuguês, camerele echipamentelor de emisie, birourile și redacția digitală au fost de asemenea avariate.

În clădire, ferestrele și ușile au fost sparte, tavanul s-a prăbușit parțial, iar studioul, echipamentele informatice și de producție, precum și vehiculele întreprinderii de stat MPIU au fost parțial avariate. 

Din fericire, nimeni din echipa de radiodifuziune străină nu a fost rănit. Noi continuăm să lucrăm și să transmitem. Unii dintre colegii noștri lucrează temporar de la distanță, deoarece sediul trebuie să fie substanțial restaurat. Dar vom depăși totul. Sunt recunoscător tuturor colegilor mei care au oferit ajutor în primele minute. Cu toții suntem o forță. 

Autor: Iulia Bin, director general al întreprinderii de stat MPIU

Rusia a vizat anterior infrastructura media a Ucrainei. Exemple ar fi lovitura asupra turnului de emisie TV din Harkov în aprilie 2024 și a turnului TV al Kievului în martie 2022.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.