Război comercial? Trump promite noi tarife vamale pentru UE. Blocul comunitar ar putea introduce contramăsuri

Foto: CNN

Război comercial? Trump promite noi tarife vamale pentru UE. Blocul comunitar ar putea introduce contramăsuri

Președintele SUA, Donald Trump, a sugerat că intenționează să impună tarife vamale noi în raport cu Uniunea Europeană. Asta după ce a introdus noi tarife vamale, de 25% - pentru bunurile din Mexic și Canada, și de 10% - pentru importurile din China. Pe de altă parte, Trump s-a arătat a fi mai indulgent față de Marea Britanie, declarând că problemele economice existente între cele două state pot fi rezolvate, scrie BBC.

Andrei Verebcean

În cadrul unei discuții cu jurnaliștii la Maryland, Trump a invocat existența anumitor dezechilibre în raporturile comerciale dintre SUA și UE. În acest context, președintele american a sugerat că noile tarife vamale cu UE ar putea fi introduse „destul de curând”.

Ei nu ne iau mașinile, nu ne iau produsele agricole, nu ne iau aproape nimic, iar noi le luăm totul. Milioane de mașini, cantități imense de alimente și produse agricole.

Autor: Donald Trump, președintele SUA

Liderul de la Casa Albă nu a precizat când vor fi aplicate noile măsuri. „Nu aș spune că există vreun termen limită, dar se va întâmpla destul de curând”, a mai spus el.

La rândul său, Uniunea Europeană a condamnat decizia lui Trump de a impune tarife vamale mai dure în raport cu Mexic, China și Canada. Blocul comunitar a avertizat că va lua măsuri, dacă va deveni următoarea țintă a noii politici comerciale americane.

China, Mexic și Canada, la fel, au avertizat guvernul american în legătură cu posibilele contramăsuri.

În același timp, Trump se arată a fi mai indulgent față de Marea Britanie, menționând că are o relație bună cu premierul britanic Sir Keir Starmer și că problemele comerciale cu Marea Britanie ar putea fi rezolvate.

„Marea Britanie a depășit limita. Dar sunt încrezut că această problemă, cred, poate fi rezolvată”, a declarat liderul de la Casa Albă. Cu referire la premierul britanic, a menționat: „Am avut mai multe întâlniri. Am avut o mulțime de telefoane. „Ne înțelegem de minune”.

Săptămâna trecută, secretarul britanic de afaceri Jonathan Reynolds a declarat pentru BBC că Marea Britanie ar trebui să fie scutită de orice tarif. A explicat că SUA nu are un deficit comercial de mărfuri cu Marea Britanie, adică nu importă mai mult decât exportă.

Deciziile lui Trump deja produc efecte economice. Dolarul american a crescut, în timp ce monedele expuse potențialelor tarife americane s-au depreciat. Astfel, dolarul canadian a scăzut față de dolarul american la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii, iar dolarul mexican a scăzut la un minim de patru ani. Euro s-a depreciat cu peste 1% față de dolar, coborând la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, scrie EuroNews.

Măsurile afectează negativ ambele părți

Tarifele sunt o componentă esențială a politicii economice promovate de noul președinte american. Donald Trump consideră că acestea sunt o modalitate de asigura creștere economică, de a proteja locurile de muncă și de a spori veniturile din impozite, scrie BBC.

Mai mulți economiști avertizează că tarifele ar putea duce la creșterea prețurilor pentru consumatorii americani și, în cele din urmă, ar putea determina alte țări să reducă dependența lor de Statele Unite.

Klaas Knot, membru al consiliului de conducere al Băncii Centrale Europene, a declarat că războaiele comerciale dăunează tuturor părților. Astfel, expertul se așteaptă la creșterea inflației în SUA și la deprecierea monedei europene. Knot a prognozat creșterea prețurilor pentru consumatorii americani și a ratelor dobânzilor pentru a controla inflația rezultată, relatează Reuters.

Președintele Asociației Federale a Comerțului Angro, Comerțului Exterior și Serviciilor din Germania, Dirk Jandura, consideră că noile tarife sunt un semnal clar pentru UE și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 

„Nu trebuie să așteptăm în paralizie până când tarifele vamale vor fi impuse asupra UE sau Germaniei”, a declarat Jandura. Potrivit expertului, politica vamală a președintelui SUA va eșua. El a subliniat că introducerea noilor restricții fiscale nu numai că va agrava conflictul comercial dintre țări, dar îi va costa scump și pe cetățenii americani, scrie DW.

CONTEXT. Președintele american Donald Trump a declarat că va impune noi tarife vamale, de 25% - pentru bunurile din Mexic și Canada, și de 10% - pentru importurile din China. Măsura a intrat în vigoare la 1 februarie. 

Tot la 31 decembrie, Donald Trump a amenințat că va impune tarife de 100% națiunilor BRICS, dacă acestea decid să-și creeze propria monedă, pentru a înlocui dolarul american.

Piețele financiare au fost zguduite de evoluțiile rapide, dar încă nu pe deplin clare, ale planurilor tarifare ale lui Trump. Dolarul canadian și pesoul mexican au slăbit, în timp ce randamentele obligațiunilor de trezorerie au crescut.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.