Grosu, după ce opoziția a anunțat proteste în februarie: Se înscrie în planul Rusiei de a destabiliza Moldova

Grosu, după ce opoziția a anunțat proteste în februarie: Se înscrie în planul Rusiei de a destabiliza Moldova

Protestele care au fost anunțate de opoziție în luna februarie s-ar înscrie în planul Rusiei de a crea destabilizări în R. Moldova. Cel puțin asta afirmă președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Diana Latiș

Igor Grosu spune că Federația Rusă încearcă să destabilizeze țara noastră prin oprirea gazului pe malul stâng. „Aceștia s-ar ține de un scenariu, după care la un moment dat trebuie să apară actorul local”, spune președintele Parlamentului.

Eu cred că el (n.r. Igor Dodon) face parte din acest scenariu. Ce va face nu mi-e clar încă, o să urmărim cu toții, dar da încearcă să demonstreze probabil că este util, încă mai este relevant pentru cei de la Kremlin în viața politică din Republica Moldova.

Autor: Igor Grosu, președintele Parlamentului

De asemenea, Grosu a admis că protestele ar putea avea loc în februarie, spunând că unii poate o să iasă, însă sunt și din cei care văd eforturile pentru soluționarea problemei.

CONTEXT. Amintim că la data de 24 ianuarie, liderul PSRM, Igor Dodon, a afirmat că în luna februarie opoziția va ieși la proteste. Acesta a spus că vor fi manifestații de amploare, însă nu a menționat care sunt nemulțumirile exacte, generalizând la „domeniul economic, energetic”.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.