„Dragă președinte Trump”. Ce conține scrisoarea pe care Joe Biden i-a lăsat-o lui Donald Trump la plecarea sa de la Casa Albă
2157
Profimedia
Preşedintele Donald Trump a dezvăluit miercuri, în exclusivitate pentru Fox News, conţinutul scrisorii pe care fostul preşedinte Joe Biden i-a lăsat-o la plecare, în Biroul Oval, la începutul acestei săptămâni, informează news.ro.
Scrisoarea, pe care Trump a găsit-o în interiorul Biroului „Resolute”, începe cu „Dragă preşedinte Trump” şi spune următoarele: „În timp ce îmi iau rămas bun de la această funcţie sfântă, vă urez dumneavoastră şi familiei dumneavoastră toate cele bune în următorii patru ani. Poporul american - şi oamenii din întreaga lume - caută la această Casă fermitate în furtunile inevitabile ale istoriei, iar eu mă rog ca în următorii ani să fie o perioadă de prosperitate, pace şi har pentru naţiunea noastră”.
„Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă călăuzească aşa cum a binecuvântat şi a călăuzit iubita noastră ţară încă de la fondarea ei” - îşi încheie Biden mesajul. Scrisoarea este semnată „Joe Biden” şi datată 20 ianuarie 2025.
Luni, Donald Trump a găsit scrisoarea - un plic alb pe care scria „47” subliniat cu două linii (Donald Trump este la 47-lea preşedinte american - n.r.) - după ce reporterul Fox News l-a întrebat dacă Biden i-a lăsat o scrisoare, în timp ce noul preşedinte semna o avalanşă de ordine executive în Biroul Oval, în faţa unui grup de ziarişti. „S-ar putea să o fi făcut. Nu o lasă în birou? Nu ştiu”, a spus Trump, înainte de a descoperi scrisoarea.
„Mulţumesc, Peter. Puteau să treacă ani de zile până să găsim acest lucru”, a adăugat preşedintele.
„A fost o scrisoare foarte drăguţă”, le-a spus Trump a doua zi reporterilor.
„A fost un pic o scrisoare de tip inspiraţional. Bucură-te, fă o treabă bună. Important, foarte important: cât de importantă este slujba”, a adăugat Trump. „Este ceva pozitiv din partea lui, că a scris-o”, a continuat noul preşedinte.
„Am apreciat scrisoarea”, a mărturisit el.
Tradiţia prezidenţială de a lăsa o scrisoare succesorului a început în 1989, când preşedintele Ronald Reagan a părăsit Casa Albă după două mandate, fostul lui vicepreşedinte, George H. W. Bush, preluând mandatul.
Tradiţia a continuat până în prezent prin preşedinţii Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama, Donald Trump şi Joe Biden. Cu toate acestea, Biden a fost primul preşedinte care s-a aflat în poziţia unică de a scrie o scrisoare cuiva care este atât succesorul său, cât şi predecesorul care îi lăsase un bilet cu patru ani mai devreme.
Trump a devenit luni primul preşedinte care are două mandate neconsecutive după Grover Cleveland, la sfârşitul anilor 1800.
Când s-a instalat la Casa Albă ca preşedinte, în 2021, Joe Biden a declarat că Trump i-a lăsat o „scrisoare foarte generoasă”, dar a refuzat până acum să împărtăşească conţinutul a ceea ce i-a scris fostul şi actualul preşedinte, considerând că e o chestiune privată.
29.11.2025
01:06
66
Explozii misterioase aprind două petroliere în largul coastelor turcești din Marea Neagră, fără victime raportate
28.11.2025
22:36
356
O demisie surprinzătoare agită scena politică din Ucraina: Iermak, „Cardinalul verde”, părăsește echipa lui Zelenski pe fondul unui scandal uriaș de corupție.
28.11.2025
21:10
313
Putin și Orban discută despre posibilitatea unei întâlniri Trump-Putin la Budapesta, în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina
28.11.2025
21:01
445
Schimbări de vreme în Republica Moldova pe 29.11.2025
28.11.2025
18:59
541
Iermak eliberat din funcție pe fondul scandalului de corupție: Zelenski reorganizează conducerea Ucrainei sub presiunea Washingtonului
28.11.2025
18:42
479
Criză de securitate în Polonia: Cinci suspecți, inclusiv minori, arestați pentru spionaj în favoarea unor puteri străine
28.11.2025
18:17
566
Planul lui Trump pentru încheierea războiului din Ucraina: recunoașterea controlului rus asupra Crimeei și a altor teritorii ocupate
28.11.2025
18:01
449
Republica Moldova face pași importanți spre integrarea în piața energetică a UE cu sprijin european continuu
28.11.2025
17:58
459
Edineț încheie cu succes mandatul de „Capitala Tineretului 2025”, marcând un an de inițiative și investiții pentru viitorul tinerilor din Moldova
28.11.2025
17:37
521
Ministrul Apărării din România demisionează după scandalul CV-ului falsificat, într-un moment critic pentru securitatea națională și cooperarea UE-NATO
28.11.2025
22:36
329
O demisie surprinzătoare agită scena politică din Ucraina: Iermak, „Cardinalul verde”, părăsește echipa lui Zelenski pe fondul unui scandal uriaș de corupție.
28.11.2025
21:10
300
Putin și Orban discută despre posibilitatea unei întâlniri Trump-Putin la Budapesta, în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina
28.11.2025
21:01
429
Schimbări de vreme în Republica Moldova pe 29.11.2025
28.11.2025
18:59
532
Iermak eliberat din funcție pe fondul scandalului de corupție: Zelenski reorganizează conducerea Ucrainei sub presiunea Washingtonului
28.11.2025
18:42
470
Criză de securitate în Polonia: Cinci suspecți, inclusiv minori, arestați pentru spionaj în favoarea unor puteri străine
28.11.2025
18:17
554
Planul lui Trump pentru încheierea războiului din Ucraina: recunoașterea controlului rus asupra Crimeei și a altor teritorii ocupate
28.11.2025
18:01
440
Republica Moldova face pași importanți spre integrarea în piața energetică a UE cu sprijin european continuu
28.11.2025
17:58
446
Edineț încheie cu succes mandatul de „Capitala Tineretului 2025”, marcând un an de inițiative și investiții pentru viitorul tinerilor din Moldova
28.11.2025
17:37
512
Ministrul Apărării din România demisionează după scandalul CV-ului falsificat, într-un moment critic pentru securitatea națională și cooperarea UE-NATO
28.11.2025
16:09
415
Delegatie din Moldova preia bune practici spaniole pentru integrarea științei în serviciile publice
28.11.2025
15:19
473
Gala Premiilor TVR Moldova 2025, un nou eveniment de EXCEPȚIE organizat la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău
28.11.2025
14:46
468
Moldova, lider în inovație, apreciată la Berlin pentru progresele remarcabile în cercetare în cadrul Parteneriatului Estic
28.11.2025
14:29
549
Perchezițiile la șeful de cabinet al lui Zelenski, un semnal al eficienței instanțelor anticorupție din Ucraina, apreciază Comisia Europeană
28.11.2025
14:05
544
Întâlnire la Moscova: Viktor Orban discută cu Putin despre pacea în Ucraina și aprovizionarea cu hidrocarburi rusești
28.11.2025
13:12
557
Ludmila Catlabuga și Peter Hauk consolidează parteneriatul pentru agricultură durabilă între Chișinău și Baden-Württemberg
28.11.2025
12:55
506
Republica Moldova își întărește parteneriatul economic cu Germania pentru a stimula modernizarea și inovația
28.11.2025
12:32
494
Mii de elevi și profesori din toată țara învață despre riscurile fumatului într-un proiect ambițios de prevenire
28.11.2025
12:04
491
Ministra Ludmila Catlabuga, prezentă la Stuttgart pentru dialog economic între Germania, România și Republica Moldova
520
Ministerul Agriculturii își unește forțele cu proiectul UE–UNIDO pentru a întări controlul reziduurilor în produsele agroalimentare
28.11.2025
10:28
760
Medicul acuzat de neglijență fatală după o operație nereușită asupra unei femei însărcinate în Ștefan Vodă
28.11.2025
10:11
600
Profesorii de limbă găgăuză din autonomia găgăuză își îmbunătățesc abilitățile printr-un program de formare inovator
28.11.2025
09:44
509
Un vecin din sudul țării, condamnat la 7 ani pentru abuz repetat asupra unei femei în vârstă
28.11.2025
09:26
583
Dan Perciun sprijină educația multilingvă și cultura găgăuză în cadrul unei vizite la Comrat
28.11.2025
08:26
563
Horoscopul zilei 28.11.2025
28.11.2025
06:57
780
Sectorul militar impulsionează neașteptat producția industrială a Rusiei în octombrie
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
19.69
1 USD
17.00
1 RON
3.87
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














