Învinuitul, în perioada iulie – octombrie 2022, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Basarabeasca al fostului partid „Şor”, ar fi coordonat activitățile organizației, „știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat”, comunică PA.
Notă: O persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când se dovedește vinovăția printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
În perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilegale, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.
Autor: Procuratura Anticorupție
Astfel, învinuitul ar fi acceptat, prin complicitate, finanțarea partidului politic din surse ilicite, în valoare de peste 1,75 milioane de lei.
Acești bani ar fi fost folosiți pentru activitățile fostului partidului pentru a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.
Autor: Procuratura Anticorupție
În cadrul urmăririi penale a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului în valoare de peste 520.000 de lei.
Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Precizăm că, orice persoană este prezumată nevinovată până când se dovedește vinovăția printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57.500 la 92.500 de lei sau cu închisoare de la doi la șapte ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la doi la cinci ani.
Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2022.
