Ce condiții trebuie să îndeplinească R. Moldova pentru a beneficia de asistența macrofinanciară în valoare de 50 de milioane de euro din partea UE


Noul Guvern de la Chișinău își propune drept priorități imediate adoptarea legilor și hotărârilor necesare pentru accesarea celei de-a doua tranșe a asistenței macrofinanciare în valoare de 50 de milioane de euro din partea Uniunii Europene.
Printre acestea se numără și modificările pentru îmbunătățirea modului de verificare a averilor și intereselor, dar și adoptarea noului Cod Vamal.
Subiectul a fost abordat în cadrul unei discuții telefonice a premierului Natalia Gavrilița cu Josep Borrell, Înalt Reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene.
Un comunicat de presă al Guvernului precizează că cei doi oficiali au discutat despre prioritățile noului Guvern de la Chișinău, despre agenda de asociere, dar, mai ales, despre asistența UE pentru republica noastră.
„Integrarea europeană se numără printre prioritățile strategice ale noului guvern. Vom întreprinde toate eforturile pentru a dinamiza cooperarea noastră cu UE, dar și pentru a avansa în implementarea Acordului de asociere. Planificăm să ne concentrăm pe o serie de reforme esențiale pentru cetățeni, dar și pentru relațiile noastre cu UE – reforma justiției și combaterea corupției”, a menționat Natalia Gavrilița.
Cei doi oficiali au mai discutat despre finalizarea noii agende de asociere, care va stabili priorități și obiective pentru următorii șapte ani și care urmează să fie adoptată în cadrul următorului Consiliu de Asociere RM-UE.
Înaltul oficial european a invitat Prim-ministrul Gavrilița să efectueze o vizită la Bruxelles la sfârșitul lunii septembrie.









































































