Fostul Stadion Republican rămâne în proprietatea Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău! Mrți, 20 iulie, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea deputaților socialiști Grigore Novac, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski, care au contestat legalitatea transmiterii cu titlu oneros a terenului Stadionului Republican în posesia Ambasadei SUA.
La sfârșitul anului trecut, coaliția neoficială PSRM – Pentru Moldova a abrogat în Parlament, legea prin care terenul fostului Stadion Republican, urma să fie vândut Ambasadei. Într-o reacție pe Facebook, Ambasada SUA la Chișinău a precizat atunci că Statele Unite regretă și critică adoptarea legii ce presupune reîntoarcerea terenului fostului Stadion Republican în proprietatea statului. Misiunea diplomatică menționează că a negociat, în bună-credință, cu guverne succesive ale Republicii Moldova, timp de peste un deceniu, achiziția terenului, acolo unde urma să construiască un sediu.
Stadionul Republican a fost un stadion multifuncțional, deschis în anul 1952. Însă, în 2006, a fost închis, iar un an mai târziu, la indicația fostului premier, Vasile Tarlev, a și fost demolat. Atunci, Tarlev promitea că, în locul stadionului, va fi construită o arenă modernă cu 20 de mii de locuri, o parcare imensă, dar și un hotel. Lucrările de reconstrucție așa și nu au mai început.