02:46:14 27.04.2025
Stiri

Cine ar urma să fie PREȘEDINTELE Parlamentului R. Moldova? Liderul interimar al PAS a vorbit despre acest lucru și PRIORITĂȚILE formațiunii sale pentru următoarele luni

Actualitate 16.07.2021 11:59 Vizualizări2499
Cine ar urma să fie PREȘEDINTELE Parlamentului R. Moldova? Liderul interimar al PAS a vorbit despre acest lucru și PRIORITĂȚILE formațiunii sale pentru următoarele luni

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va propune aleșilor poporului să renunțe la imunitatea de deputat și să adopte legea confiscării averii dobândite ilicit. Totodată, până la 1 octombrie pensia minimă ar urma să devină de 2 000 de lei, a declarat în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la PROTV, Igor Grosu, președintele interimar al PAS, care a câștigat categoric în recentele alegeri parlamentare anticipate, transmite IPN.

Pentru a atinge obiectivele imediate, fracțiunea majoritară intenționează să renunțe la vacanță. În contextul majorării pensiei minime, deputații trebuie să aplice modificări la bugetul existent și să asigure accesul banilor necesari din exterior. În acest sens, e necesară reluarea negocierilor cu FMI, deblocarea finanțării din partea Uniunii Europene, a punctat Igor Grosu.

Cât privește legea confiscării averilor dobândite ilicit, persoanele intrate în vizorul legii vor trebui să aducă dovezi privind agonisirea cinstită a averilor de către ei, dar și de rudele și apropiații lor. Pentru a transpune în fapt acest obiectiv, fracțiunea va veni cu o abordare complexă a problemei, care include și modificarea Constituției. Având în vedere că PAS-ului nu-i ajung patru mandate pentru a putea modifica Legea de bază, liderul formațiunii a specificat: „O să găsim o soluție juridică și o să căutăm alte modalități. Oricum o să ajungem la ceea ce ne propunem. Am demonstrat că noi suntem insistenți și consecvenți, de aceea o să ajungem să demonstrăm că subiectul confiscării contează”.

Consolidarea autorităților locale de asemenea se află printre prioritățile noii guvernări care a promis să nu se conducă de „culoarea” politică a primarilor la împărțirea banilor, ci, dimpotrivă, să-i ajute pe conducătorii comunităților rurale, în primul rând, să scrie proiecte pentru a beneficia din plin de finanțările Uniuni Europene.

Deși a evitat cu fermitate să dea nume, liderul PAS consideră lucru firesc ca în viitorul executiv să intre persoane cu care atât el, cât și vicepreședintele PAS, Natalia Gavrilița, au fost respinși ca prim-miniștri de către foștii decidenți în Parlament, după ce guvernul Chicu a abandonat „nava” țării în plină pandemie. Mai mult, în partid există consensul de a coopta pe toată verticala puterii „oameni buni” din partidele proeuropene, societatea civilă, diasporă. Referindu-se la sine, Igor Grosu a afirmat că va rămâne în Parlament, nerespingând presupunerea moderatorului că îi va reveni conducerea acestui for.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte