Presa italiană pare să se fi reîndrăgostit de bătrânul (79 de ani) președinte Sergio Mattarella, care era în tribună, ieri seară, printre spectatori la Wembley, cum a revelat-o initial La Repubblica, și a cărui exaltare neascunsă și înduioșătoare, scrie Corriere della Sera, face azi bucuria rețelelor sociale.
Pe terenul pandemiei
Cum o anunță Le Monde, în acest moment Uniunea Europeană are suficiente doze de vaccin pentru 70% din populația adultă, ceea ce înseamnă că se poate ajunge la imunitatea colectivă a populației continentului. Asta, tocmai în momentul în care variantul Delta, cel nou și virulent, devine majoritar în unele țări, de pildă în Franța.
La scara planetei, rămâne însă riscul unei serioase fracturi între nord și sud. În Belgia, editorialul din Le Soir spune că „nimeni nu va fi în siguranță câtă vreme nu toată lumea va fi”. Că nu suntem încă feriți de surprizele neplăcute o arată tot Le Soir, prezentând (ca întreaga presă belgiană, de altfel), cazul inedit și neliniștitor al unei nonagenare (nevaccinate), decedate în martie, care s-a dovedit ulterior a fi fost infectată simultan cu două tipuri diferite de virus, căpătate de la persoane diferite. Este primul caz dovedit de infectări simultane cu forme diferite ale virusului, iar medicii estimează, scrie Le Soir, că fenomenul e larg răspândit și total subestimat.
În Marea Britanie, Boris Johnson (unde au plutit mari spaime în legătură cu mulțimea de ieri strânsă pe stadionul Wembley: 60.000 de oameni) plănuiește de altfel pentru 19 iulie o “National Covid Freedom Day”, o zi în care se va renunța la toate regulile, ceea ce stârnește deja mari temeri și printre specialist, dar și în populație. Cum o scrie The Observer, 50% din britanici doresc ca regulile actuale să rămână, iar primarii cer în continuare ca portul măștii să fie respectat pe transporturile în comun (73% din populație sunt de acord cu asta).
Cum o subliniază însă în această dimineață Washington Post, analizând situația generală de pe vechiul continent, rămâne o foarte mare problemă nerezolvată, despre care nu se vorbește des: imigranții ilegali. Milioane de oameni aflați în situație ilegală și care se ascund sunt lăsați în afara programelor de vaccinare, un grup masiv cu totul exclus de la accesul la vaccin.
Derive oligarhice în Polonia
În numărul său datat luni 12 iulie, Le Monde scrie despre Derivele oligarhice ale «noii elite» din Polonia. Un exemplu tipic este Daniel Obajtek, un fost primar de la țară, devenit șeful celui mai mare conglomerat petrolier al Poloniei. Cel care dirijează totul din umbră este Jaroslaw Kaczynski, omul fără funcție oficială alta decât șeful partidului de guvernământ PiS (Dreptate și Justiție), ultraconservatorul care a atras declanșarea asupra Poloniei a Articolului 7 din Carta UE, prin care Poloniei i s-ar putea restrânge dreptul de vot, singura altă țară în această situație fiind Ungaria lui Viktor Orbán.
În schimb, Foreign Policy oferă un portret extrem de pozitiv, apreciator și chiar liric al cancelarei germane Angela Merkel, care se retrage din politică în această toamnă: Cealaltă latură a Angelei Merkel. Scrie FP: „Într-o epocă dominată de oameni politici puternici, capricioși și imprevizibili, precum Donald Trump, Boris Johnson, Narendra Modi și Jair Bolsonaro, Merkel a oferit un model de guvernare rațională, fermă. Într-adevăr, în primii ani ai președinției lui Trump, observatorii politici de pe ambele maluri ale Atlanticului adorau să o numească noul „lider al lumii libere.”
Alegerile din Moldova: un PAS în plus
Al Jazeera urmărește numărarea voturilor în Moldova și estimează că diaspora – care reprezintă mai mult de o treime din alegători și a votat masiv pentru Maia Sandu la prezidențiale – deține cheia și pare a fi adus cu totul 10-15 % în plus pentru PAS, “un PAS în plus”.
În Franța, Courrier International scrie că rezultatul de peste 52% pentru pro-europeni și reformiștii Maiei Sandu arată slăbirea influenței Rusiei și că ar putea împinge „această țară, cea mai săracă din Europa, spre o mai mare integrare cu continentul european”.
Alegeri au avut loc și în Bulgaria, după cele cu totul neconcludente din aprilie. Primele rezultate arătau în timpul nopții și acolo progrese pentru partidul anti-elită ITN (Има такъв народ, “Există așa un popor”) peste partidul conservator GERB al lui Boiko Borisov (membru în PPE), care a dominat politica bulgară în ultimul deceniu. În această dimineață, însă, cu 89% din voturi numărate, cotidianul independent Trud arată o situație momentan răsturnată: 24% pentru GERB-ul lui Borisov și 23% pentru ITN, urmați de trei alte partide cu câte 11-12%. Cotidianul rival 24 Ceasa oferă detaliile strategice și compozițiile imaginabile ale celor patru variante de coaliție guvernamentală posibile.
Cât de jos pot coborî universitățile britanice pentru bani
Într-un comentariu acid, corespondenta The Observer pentru chestiunile învățământului superior, Catherine Bennett, scrie cu sarcasm vitriolat despre competiția dintre cele două mari universități britanice, Oxford și Cambridge, pentru bani și donații, dincolo de orice morală și indiferent de proveniența lor. „Adevărata rivalitate dintre Oxford și Cambridge este despre cât de jos pot coborî pentru bani” sună titlul comentariului.
The Observer ajunge chiar să spună că cele două universități au ajuns adevărate spălătorii și menționează astfel donații de la un partizan american al lui Donald Trump, dar și de la un trust industrial foarte poluant care a donat universității Oxford 100 de milioane de lire, lucru cu care conducerea universității chiar se mândrește.
Cambridge se pregătește sa semneze un acord cu nu foarte democraticele Emirate Arabe Unite. Dar are o înțelegere și cu China. Și, desigur, The Observer se întreabă: de ce nu atunci și mai mulți bani, pe față, din partea regimului de la Pekin?
Spune, amar-sarcastic comentariul, comparând fiecare universitate cu un laundromat: „Regimurile autocrate și tot felul de plutocrați se întreabă acum: la care spălătorie să merg? Oxford sau Cambridge?”
Spălatul a fost, în istorie, supraevaluat
În sfârșit, pentru a rămâne la spălat și pentru a confirma impresia generală a celor care au citit romanul de mare succes popular Parfumul (Das Parfum), al germanului Patrick Süskind, săptămânalul german Der Spiegel are o mini-istorie culturală a igienei corporale, ajungând la concluzia că spălatul «a fost întotdeauna, în istorie, supraevaluat (überschätzt)».
Regulile moderne ale igienei, și mai ales ritualurile maniace impuse de Covid-19, ne fac să credem că o oarecare igienă corporală, un minimum de lăut superficial, de curățare a fațadei, ar fi fost întotdeauna cerute de societate. Nimic mai departe de adevăr, scrie Der Spiegel:
„Murdăria este relativă. Fiecare epocă, fiecare civilizație își stabilește propriile standarde de igienă și, desigur, îi place să le târască pe cele ale altora în noroi. Vechii egipteni care idolatrizau Nilul îi priveau de sus pe greci pentru că se curățau în apă stătătoare – zăcând în căzi, în mizeria călâie de pe ei, iar nu în gârla care le duce pe toate. Romanii, care au furat băile de la greci odată cu restul culturii, au ajuns la excese în băile lor termale. Zile întregi se răsfățau în saune, huzurind cu băuturi și sex prin cotloane. Lăutul în grup în Roma antică era o activitate socială, colectivă, așa cum se întâmplă și astăzi în Japonia, Finlanda sau Turcia. Pentru americanii moderni, pe de altă parte, scăldatul în grup ar fi un traumatism.”
Dar, desigur, prin părțile noastre ale lumii nu trebuie acum să răsuflăm fericiți că a scris Der Spiegel că nu-i nevoie să te speli așa des. În realitate, săptămânalul german a început doar prin a sublinia: „.Murdăria este relativă”.
