Furtuni neobișnuite de puternice și o tornadă au lovit joi seară sud-estul R. Cehe. În regiunea Moravia sudică, cea mai afectată de vremea rea, au murit cel puțin trei oameni, peste 150 au fost răniți, sute de case au fost avariate sau distruse.
Imaginile postate de martorii oculari pe rețelele sociale arată distrugeri cum se văd mai rar într-o zonă cu climat temperat-continental, asemănătoare mai degrabă cu urmările uraganelor din regiuni tropicale.
Unii meteorologi au estimat preliminar viteza vântului între 250 și 400 km/oră, iar puterea tornadei între gradele F3 și F4 (cel mai mare fiind F5).
Primarii și martorii oculari spun că localitățile cele mai afectate, patru la număr, lovite direct de tornadă, arată „ca după război”.
„Din case au rămas numai ziduri, fără acoperișuri, fără geamuri. Biserica nu mai are acoperiș, turnul e prăbușit, mașinile au fost aruncate pe case, oamenii nu au avut unde să se ascundă. Satul, mai jos de biserică, de fapt nu mai există. Școala nu mai are fațadă, nici acoperiș, iar de grădiniță nici nu m-am putut apropia. Sunt smulși din rădăcini tei bătrâni de sute de ani și brazii” – a descris situația din satul Hruška viceprimarul Mark Babisz.
Pagubele materiale sunt evaluate preliminar la zeci sau chiar sute de milioane de coroane (1 euro = 25 coroane).
La fața locului acționează sute de pompieri, paramedici, polițiști – ajutați de colegii din Slovacia și Austria, țări cu care se învecinează direct regiunea sinistrată.
Operațiunile de salvare au fost îngreunate de întreruperea curentului electric și dispariția semnalului de telefonie mobilă.
Pagubele sunt mari inclusiv în domeniul viticol, important pentru regiune, întrucât furtuna a fost însoțită și de căderi masive de grindină.
Două autostrăzi importante erau încă blocate vineri dimineață din cauza răsturnării unor camioane sau a prăbușirii unor stâlpi peste carosabil.
Guvernul de la Praga a promis ajutoare de 420 de milioane de coroane localităților afectate. Celor rămași fără locuință li se oferă până la 5 milioane de coroane, din care 2 milioane ca subvenție, iar restul ca împrumut.
În toată Cehia s-au pornit acțiuni de colectare de fonduri pentru sinistrați, iar la fața locului ajută deja mulți voluntari din alte regiuni.
În presă și pe rețelele sociale, mulți comentează fenomenul meteorologic fără precedent ca pe un semn al schimbărilor climaterice.
„Bine ați venit în noua lume, de acum ne vom vedea mai des. Cu drag, tornada” – este titlul unui articol publicat în publicația independentă Denik Referendum de Jakub Patočka.
„Răspunderea noastră de bază față de toți cei care au fost loviți direct de catastrofa din Moravia de sud este să avem grijă ca de acum în Cehia să se vorbească despre schimbările climaterice – cu voce tare și consecvent – ca despre cauza fundamentală a unor asemenea fenomene... De-acum, natura ne va vorbi tot mai des ca la 24 iunie 2021, în sudul Moraviei. E limbajul războiului pe care-l purtăm împotriva ei”.