14:17:37 13.04.2025
Stiri

Curtea Constituțională a anunțat ziua când va decide soarta Parlamentului: Sesizarea Maiei Sandu, examinată săptămâna viitoare

Actualitate 06.04.2021 16:26 Vizualizări1661
Curtea Constituțională a anunțat ziua când va decide soarta Parlamentului: Sesizarea Maiei Sandu, examinată săptămâna viitoare

Curtea Constituțională va examina sesizarea depusă de președinta Maia Sandu cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a pe 15 aprilie curent, de la ora 10.00.

„Pe 15 aprilie 2021, cu începere de la ora 10:00, va avea loc ședința Curții Constituționale pe marginea sesizării nr. 71f/2021. Autoarea sesizării, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, îi solicită Curții să constate circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a”, se arată în anunțul Înaltei Curți.

După pronunțarea avizului, președintele Curții, doamna Domnica Manole, va susține un briefing.

Amintim că Maia Sandu a depus pe 29 martie curent o sesizare la Curtea Constituțională, solicitându-le magistraților să spună dacă există circumstanțe pentru dizolvarea actualului Parlament, după eșuarea celor două tentative de a învesti un guvern în ultimele trei luni.

„Am decis să sesizez Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor constituționale de dizolvare a Parlamentului. Este competența Curții Constituționale de a constata aceste circumstanțe. Dacă magistrații de la Curtea Constituțională vor spune că există circumstanțe, voi dizolva Parlamentul și vom merge la judecata oamenilor”, a explicat Maia Sandu.

De cealaltă parte, socialiștii au creat o majoritate parlamentară împreună cu deputații Partidului „ȘOR” și l-au înaintat la funcția de premier pe Vladimir Golovatiuc, Ambasadorul R. Moldova la Moscova, afirmând că Legislativul nu poate fi dizolvat în condițiile în care ar exista „voință politică” pentru a guverna R. Moldova.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte