Comportamentul SFIDĂTOR al Ambasadorului Rusiei la Chișinău trebuie TAXAT: „Ar fi indicat ca Maia Sandu să-l invite pe diplomatul rus la o discuție despre importanța respectării principiilor fundamentale ale dreptului internațional”


„Atitudinea sfidătoare și batjocoritoare a autorităților ruse față de integritatea teritorială a R. Moldova este promovată cu insistență, zi de zi, de către misiunea diplomatică a Moscovei la Chișinău. Ingerința brutală în treburile interne ale statului nostru din partea Rusiei a depășit orice limită”, consideră deputatul Iurie Reniță, în contextul participării Ambasadorului Rusiei, Oleg Vasnețov, la colegiul așa-zisului minister de externe de la Tiraspol, unde s-a vorbit despre independența Transnistriei.
Potrivit lui Reniță, Rusia declară oficial că recunoaște integritatea teritorială a R. Moldova, dar în realitatea a susținut și a creat un alt stat pe teritoriul nostru – așa-numita „republica transnistreană”.
„Oficialitățile de la Kremlin (inclusiv misiunea lor diplomatică la Chișinău) se comportă cu noi de parcă am fi o regiune a Federației Ruse. Cum ar putea să procedeze altfel rușii, dacă chiar fostul șef de stat, Igor Dodon, îl numea cu mândrie pe separatistul transnistrean Krasnoselski „președinte al Transnistriei”? Lipsa unor reacții adecvate și ferme din partea autorităților noastre vis-a-vis de comportamentul provocator din partea ambasadorului rus favorizează încălcarea flagrantă a documentelor internaționale, ce reglementează activitatea misiunilor diplomatice – Convențiile diplomatică și consulară de la Viena din 1961 și 1963”, spune deputatul.
Fostul Ambasador al R. Moldova în România consideră că reacția Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) la încălcările comise de Oleg Vasnețov „este plină de confuzie și slugărnicie față de cei care nu respectă integritatea teritorială și legile R. Moldova”.
„Sau poate MAEIE se conduce în continuare de declarațiile anterioare ale liderilor săi privind „războiul civil” din Transnistria sau „forțele militare ruse din Transnistria au stopat vărsările de sânge”? Nu este pentru prima oară când emisarii diplomatici ai Moscovei la Chișinău ignoră cu bună știință legile și integritatea teritorială a statului nostru. În mod firesc, Oleg Vasnețov trebuia deja convocat la MAEIE pentru multiplele sfidări deschise la adresa noastră, inclusiv pentru participarea la ședința colegiului așa-numitului minister de externe de la Tiraspol, cu atât mai mult cu cât și anul trecut a procedat în mod similar. Pentru el este mai importantă relația cu așa-numitul minister de externe de la Tiraspol, decât cu Chișinăul oficial.
Până la 24 decembrie 2020, Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, era prezent la Președinție în fiecare săptămână (poate și mai des!). Bănuiesc că-i reitera lui Dodon (de fiecare dată) cât de mult Rusia respectă integritatea teritorială a R. Moldova, după care pleca la Tiraspol să consolideze și mai mult regimul separatist și așa-numitul ei minister de externe. Ar fi mai mult decât indicat ca și președintele actual, dna Maia Sandu, să-l invite pe reprezentantul diplomatic rus la o discuție despre importanța respectării principiilor fundamentale ale dreptului internațional și ale Convențiilor de la Viena din 1961 și 1963 cu privire la relațiile diplomatice și consulare. Doar s-a declarat oficial că vom avea, de acum încolo, o politică externă activă, consecvență, previzibilă și în interesul cetățenilor”, a punctat Reniță.









































































