Sursa imaginii: imagine simbol
Postat de: Daniela Socolovschi
Ştiri / Economic
28 Ian. 2021 / 16:30
HoReCa, unul din sectoarele economice cele mai afectate de pandemie
Domeniul HoReCa este unul dintre cele mai afectate sectoare ale economiei în urma restricţiilor impuse în perioada pandemică. Activitatea economică în acest sector s-a redus cu 80 la sută pe parcursul anului trecut. Antreprenorii au fost nevoiţi să reducă personalul şi să facă împrumuturi. Concluziile se conţin într-un studiu realizat de experţi în cadrul Planului de advocacy al Platformei Naţionale a Forumului Societăţii Civile din Parteneriatul Estic. Pentru a depăşi criza economică, specialiştii recomandă să fie adoptate politici de susţinere a antreprenoriatului, relatează Mesager.
„Au fost nevoiţi să ia cu împrumut bani pentru achitarea salariilor, pentru achitarea cheltuielilor şi, respetiv, au intrat într-o situaţie şi mai dificilă. În cadrul studiului am constatat că agenţii economici, şi din domeniul HoReCa cu regret, nu prea au introdus inovaţii sau să aplice alte activităţi faţă de cele tradiţionale”, a menţionat Sergiu Iurcu, expert în domeniul social-economic.
Introducerea din nou a tichetelor de masă şi acordarea suportului din partea statului antreprenorilor în procesul de digitalizare a serviciilor sunt câteva dintre recomandările făcute de autorii studiului.
„O altă recomandare este de a crea lanţul de producţie pentru întreg sectorul, deoarece există o interdependenţă din subsectoarele din domeniul HoReCa. Dacă noi impulsionăm activitatea într-un subsector poate fi acesta benefic şi pentru celelalte”, a mai spus Sergiu Iurcu.
„Să avem o comunicare cât mai strânsă în domeniul respectiv şi, împreună cu factorii de decizie, împreună cu organizaţiile patronale şi sindicale, să avem o soluţie şi să avem o schimbare spre bine. Fiecare normă pe care noi încercăm să o adoptăm ca o normă de restricţie, ca o normă permisivă, să aibă şi o consultanţă”, a spus Viorel Bragă, director Institutul Muncii.
Totodată, experţii recomandă întreprinderilor din domeniul HoReCa să implementeze principiile economiei verzi.
Comentarii