Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

12 Dec. 2020 / 15:38

Târg cu pruduse eco la Chişinău

Moldovenii au intrat în febra pregătirilor de sărbători. În căutarea cadourilor perfecte, mai mulţi chişinăueni au mers la Târgul EcoLocal din sectorul Buiucani al capitalei. Astfel, ei au avut posibilitatea să procure fructe uscate, cosmetică naturală, uleiuri rafinate, biscuiţi fără adaoşi comerciali, miere, dar şi veselă din ceramică, relatează Mesager.

Marina Sârbu a îndrăgit croşetatul de mai bine de trei ani. Ea a venit la târg cu decoraţiuni pentru bradul de Crăciun.

În perioada sărbătorilor de iarnă, producătorii şi-au diversificat ofertele.

„Ne-am pregătit pentru acestă perioadă, avem mărfuri noi cum este dulceaţa de mure, ceai din codiţe de vişină. Suntem în aşteptarea unui flux mai mare de cumpărători”, susţine Aneta Ganenco, producătoare.

Cumpărătorii spun că au venit la târg nu doar pentru a achiziţiona produse sănătoase, dar şi pentru a ajuta antreprenorii afectaţi de pandemie.

„Credem că în perioada aceasta, un producător local are nevoie stringentă de a fi susţinut”.
„Venim cu regularitate şi nu plecăm fără să cumpărăm ceva”.
„Susţin producători locali. Plus la asta susţin faptul că aici sunt produse eco”.
„Sperăm că totul o să fie mai bine şi la producătorii locali”, au menţionat cumpărătorii.

La târg au participat 44 de producători şi opt meşteri populari care au pus la dispoziţia cumpărătorilor o gamă variată de lucrări din sticlă, lemn şi argilă. Târgul EcoLocal se organizează în fiecare sâmbătă în sectorul Buiucani din Chişinău.  

Comentarii