PUN va sprijini PMP la alegerile PARLAMENTARE de pe 5 și 6 decembrie. „Misiunea noastră comună e de a CONVINGE cât mai mulți cetățeni ai R. Moldova să creadă că singura soluție pentru viitorul R. Moldova este UNIREA”


Partidul Unității Naționale (PUN) își exprimă susținerea pentru Partidul Mișcarea Populară (PMP) la alegerile parlamentare din România. Anunțul a fost făcut de către liderul PUN, Octavian Țîcu, în cadrul unei conferințe de presă cu participarea președintelui PMP, Eugen Tomac.
„Reiterăm menținerea relațiilor dintre PMP și PUN și reciprocitatea promovării idealului comun - reîntregirea. Astăzi ne vom onora acel angajament pe care-l avem prin prisma parteneriatului politic cu PMP și vom declara susținerea pentru PMP la alegerile parlamentare din România din 5 și 6 decembrie”, a declarat Octavian Țîcu.
Acesta a venit și cu un apel către cetățenii români din R. Moldova să iasă la vot și, indiferent de opțiunea lor politică, această prezență va fi o recunoaștere față de eforturile statului român pentru R. Moldova.
În cadrul aceleiași conferințe, președintele PMP Eugen Tomac, candidat la alegerile parlamentare din România, s-a referit la cauza reîntregirii celor două maluri de Prut și a menționat că și de-o parte și de alta a Prutului există oameni care spun că Unirea este un obiectiv greu de realizat. Însă PMP are acest obiectiv în statutul său și își propune să convingă cât mai mulți cetățeni moldoveni să înțeleagă că singura soluție pentru viitorul R. Moldova este Unirea cu România.
„Vă asigur că rămân consecvent pe linia de a susține consolidarea polului unionist în R. Moldova, pentru că este nevoie ca cei care gândesc și simt românește să fie reprezentați de oameni determinați, care dincolo de ideal au și voință și determinare în a spune lucrurilor pe nume. Viziunea și misiunea noastră e de a convinge pe cât mai mulți cetățeni ai R. Moldova să creadă că singura soluție pentru viitorul R. Moldova este unirea R. Moldova cu România. Vom insista pe acest obiectiv. Sunt deschis procesului de a susține orice demers politic care urmărește consolidarea curentului politic unionist aici acasă în Basarabia”, a declarat președintele PMP.
Acesta și-a exprimat dorința ca cetățenii români din R. Moldova să participe într-un număr cât mai mare la vot și speră ca PMP, cu sprijinul cetățenilor din R. Moldova, va putea construi ceea ce-și doresc cetățenii de pe ambele maluri de Prut.
Totodată, Tomac a felicitat echipa PUN pentru determinarea cu care luptă pentru acest obiectiv politic aici în R. Moldova.
La rândul său, Ana Guțu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova în Guvernul României și prim-vicepreședinte al PUN, a accentuat faptul că PMP este unicul partid din România care are în statutul și programul său electoral obiectivul Unirii R. Moldova cu România.
Totodată, Guțu a remarcat faptul că Traian Băsescu este cel mai iubit politician român, președinte de onoare al PMP și PUN, el fiind cel care a fondat Autoritatea Națională pentru Cetățenie în 2010, fiind posibilă acordarea cetățeniei române pentru circa 1 milion de cetățeni originari din R. Moldova. Tot în 2010 Băsescu a încheiat Acordul strategic între România și R. Moldova în baza căruia a fost acordat grantul de 100 milioane euro.
Ana Guțu a venit și cu un îndemn către cetățenii din R. Moldova, care dețin cetățenie română. „PMP are toată legalitatea morală să le amintească românilor din R. Moldova sunt alegeri parlamentare în România și sunt invitați la urne. Votul pe care-l veți da sâmbătă și duminică este un vot de încredere pentru PMP, partidul care pe listele sale a inclus mai mulți basarabeni. Dacă doriți, dragi români din R. Moldova, ca în viitorul parlament din România, interesele voastre să fie promovate iar problemele - soluționate, aveți în fața voastră politicieni de încredere”, a spus Ana Guțu.
Nu în ultimul rând, prim-vicepreședintele PUN a readus aminte că PMP militează pentru crearea unui minister pentru relația cu R. Moldova în Guvernul României.
Sursa: Deschide.md











































































