Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

23 Sep. 2020 / 19:04

Dinamică pozitivă în cazul întreprinderilor care s-au adaptat mai repede la regimul online

Şi-au adaptat activitatea la noile cerinţe digitale sau chiar s-au reprofilat - vorbim despre antrepronorii care din cauza măsurilor de carantină impuse din cauza pandemiei de Coronavirus au fost nevoiţi să îşi modifice specificul activităţii. Între timp, autorităţile au adoptat unele măsuri de susţinere, relatează Mesager.

De zece ani, Sergiu Ursachi administrează o afacere în domeniul publicitar. Pe timp de pandemie cu greu a putut face faţă provocărilor. Pentru a se menţine pe piaţă şi-a adaptat activitatea noilor cerinţe. A început să confecţioneze viziere pentru asistenţii medicali şi angajaţii care munceau în prima linie. Însă venitul nu-i ajunge nici macar pentru a achita salariile angajaţilor.

Într-o situaţie complicată s-a pomenit şi Maria Stepanyants, care administrează Centrul de Dezvoltare şi Educaţie „Ingenioşii”, fondat acum doi ani cu ajutorul mai multor programe de granturi. Până la pandemie, instituţia era frecventată de 50 de copii, în special de cei pasionaţi de robotică.

„Am acordat servicii prin intermediul reţelelor de socializare şi platformelor educaţionale doar copiilor cu necesităţi speciale, adică la solicitarea părinţilor, în rest, toată activitatea centrului a fost suspendată”, a menţionat Maria Stepanyants.

La Incubatorul de Afaceri din Soroca activează 19 rezidenţi, dintre care patru sunt la început de cale.

„Rezidenţii au avut permanent acces în cadrul incubatorului, noi ne-am străduit să respectăm toate regulile care au fost impuse. Totodată, noi avem un parteneriat foarte strâns cu proiectul „People in need”. Pe parcursul acestei perioade de pandemie ei ne-au suplinit fondul de revolving, care este un fond de împrumut pentru rezidenţi, cu 220 de mii de lei”, a precizat Lialiana Babără, manageră la Incubatorul de Afaceri din Soroca.

În pofida crizei, un studiu al Băncii Mondiale a demonstrat că în unele sectoare ale economiei dinamica a fost una pozitivă. Este vorba despre întreprinderile care au reuşit să se adapteze mai repede la regimul online şi au implementat tehnologiile digitale. Pentru a susţine trecerea afacerilor în regim online, Ministerul Economiei a elaborat un program, prin intermediul căruia întreprinderile vor putea primi un voucher în sumă de 20 mii de lei şi un credit nerambursabil de 200 mii de lei. Costul total al proiectului este de 20 milioane de lei.

Comentarii