Două asociații din R. Moldova și România au donat calculatoare singurului liceu românesc din raionul Taraclia


Elevii și profesorii din singurul liceu românesc din raionul Taraclia - gimnaziul-grădiniță „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu - vor beneficia de calculatoare și tehnică de calcul moderne.
Ceremonia de donare a echipamentelor, extrem de necesare în noile condiții de studii cauzate de pandemie, a avut loc astăzi, 1 septembrie, în scuarul din fața instituției de învățământ.
Lotul cuprinde opt calculatoare, nouă monitoare, câte zece tastaturi și mouse-uri, cinci blocuri de alimentare rezervă, precum și o imprimantă multifuncțională.
Donația a fost posibilă grație unei colaborări fructuoase cu Asociația Samburski din România, care a reușit, într-un timp record, să faciliteze donația a peste 38 de calculatoare în raioanele Soroca și Taraclia. La eveniment a fost prezent primarul localității, Anatolie Bobici, președintele Asociației „UNIREA-ODIP” și consilierul local, Vlad Bilețchi, directoarea școlii, Elena Celac, dar și mai mulți elevi, profesori și părinți.
„Chiar dacă avem un 1 septembrie mai diferit decât în ceilalți ani, nu trebuie să uităm de gesturile de solidaritate. Satul Aluatu este localitatea mea de suflet și de mai bine de un an mă bucur de încrederea oamenilor de aici, care mi-au atribuit funcția de consilier local. Cu siguranță, aceste calculatoare vor contribui la creșterea nivelului de educație în aceste condiții dificile de pandemie”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA-ODIP”.
Totodată, Vlad Bilețchi a anunțat implementarea unui nou proiect grandios pentru aceeați localitate - renovarea capitală a blocului central al instituției de învățământ.
„Prin astfel de gesturi de mărinimie, înțelegem că doar unindu-ne eforturile putem realiza fapte mărețe. Chiar dacă această pandemie ne-a scos în cale o mulțime de provocări, suntem siguri că le vom depăși, datorită acestor oameni cu inimă mare”, a declarat primarul localității Aluatu, Anatolie Bobici.
În gimnaziul-grădiniță „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu, raionul Taraclia, își fac studiile aproximativ 100 de copii.








































































