PANDEMIE // 351 de cazuri noi de COVID-19 în ultima zi și zece decese: R. Moldova se apropie de pragul de 15 mii de cazuri confirmate cu noul coronavirus


Autoritățile raportează 351 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în ultima zi, după efectuarea a 1 787 de teste, dintre care 468 repetat.
Cele mai multe cazuri au fost confirmate la Chișinău - 132, Bălți - 42, Ialoveni - 19, Cahul și Strășeni - câte13, Comrat - 11, Orhei și Taraclia - câte zece etc.
Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 14 714 în R. Moldova, dintre care 8 212 s-au vindecat, iar peste 6 000 de cazuri sunt încă active.
Din numărul total de cazuri din această zi, 24 sunt lucrători medicali, inclusiv câte zece medici și asistenți medicali.
În ultima zi au pierdut lupa cu noul coronavirus încă zece persoane, iar numărul deceselor a ajuns la 490. Ultimele victime aveau vârste între 58 și 89 de ani și erau din Chișinău, Comrat, Basarabeasca, Nisporeni și Vulcănești.








































































