Piața Centrală din Chișinău ar putea să fie ÎNCHISĂ: „Lumea parcă nici nu a auzit de pandemie, nu au auzit de VIRUS și cumpără toți cănuțe și străchinele pentru Paștele Blajinilor”


Piața Centrală din Chișinău ar putea să fie închisă peste trei zile. Anunțul a fost făcut astăzi de către premierul Ion Chicu, în cadrul ședinței Guvernului R. Moldova.
Potrivit lui Chicu, lumea nu respectă absolut deloc regulile sanitar-epidemiologice. „Începând cu 1 iunie, s-au redeschis piețele din Chișinău și Bălți. Vedem că la Piața Centrală din Chișinău lumea parcă nu a auzit de virus, de parcă nici nu a fost pandemie. Toți cumpără cănuțe și străchinele pentru Paștele Blajinilor”, a spus Ion Chicu.
Citește și: VIDEO // Situația epidemiologică în R. Moldova este GRAVĂ și putem să ajungem în situația ITALIEI. Furtună: „Piețele au fost deschise sub PRESIUNE... Spitalele vor ajunge SUPRAÎNCĂRCATE, se va spune că pe acesta îl luăm, iar pe acesta – nu”
În acest sens, premierul i-a solicitat ministrei Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, să pregătească un proiect de decizie a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică cu privire la închiderea Pieței Centrale din Chișinău.
„Vom examina acest proiect la următoarea ședință a CNESP, iar dacă în următoarele trei zile administrația Pieței Centrale nu asigură respectarea acestor reguli, atunci vom aproba decizia de închidere. Sistemul medical din R. Moldova nu mai rezistă, iar inconștiența noastră, a tuturor, poate provoca colapsul sistemului medical”, a precizat Ion Chicu.









































































