Coronavirusul continuă să facă victime: Cinci persoane au murit

Coronavirusul continuă să facă victime: Cinci persoane au murit

Noul coronavirus a mai făcut cinci victime. Astfel, bilanțul deceselor a atins cifra de 190 de cazuri, arată datele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

„Deces 186: Bărbat de 38 ani, din mun. Bălți, internat în stare gravă cu diagnoza pneumonie, la Institutul de Medicină Urgentă, la data de 12 mai.

Deces 187: Bărbat de 79 ani, din mun. Chișinău, transferat de la Centrul COVID-19 la Spitalul clinic municipal „Arhanghel Mihail”, la data de 5 mai. Comorbidități: cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, encefalopatie discirculatorie mixta, demență senilă.

Deces 188: Femeie de 55 ani, din raionul Ocnița. Internată în stare gravă la Institutul Oncologic, la data de 5 mai. Comorbidități: proces oncologic hematologic avansat cu asocierea infecției COVID-19.

Deces 189: Bărbat de 55 ani, din raionul Soroca. Internat la Spitalul Clinic Republican la data de 1 mai. Comorbidități: hipertensiune arterială, insuficiență hepatică cu predominarea sindromului citolitic, colestatic, obezitate morbidă.

Deces 190: Bărbat de 52 ani, din Slobozia. Comorbidități: diabet zaharat, cancer pulmonar, efecte post-tuberculoză”, se arată în comunicatul instituției.

Totodată, 269 de pacienți sunt în stare gravă, dintre care 21 sunt conectați la aparate de respirație asistată. 487 de persoane sunt în stare de gravitate medie, iar ceilalţi pacienţi – în stare satisfăcătoare.

De asemenea, autoritățile anunță că alți 52 de pacienți au fost externați. În total, 2.228 de persoane au fost tratate până acum.

Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 5.406 cazuri de infecție cu noul coronavirus. Printre acestea sunt 1.245 de angajați ai sistemului de sănătate: medici - 291, asistenţi medicali - 466, felceri - 65, paramedici - 1, farmacişti - 19, personal auxiliar – 403.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.